Alexandrion Group investește 2 milioane de euro în cele mai moderne linii de îmbuteliere din România, crescând capacitatea de producție cu până la 40%
Alexandrion Group, liderul pieței românești de băuturi spirtoase și vinuri, a finalizat o investiție de 2 milioane de euro în modernizarea și automatizarea unității sale de producție, prin instalarea a două linii de îmbuteliere complet automatizate – cele mai moderne din România. Implementarea acestor tehnologii crește capacitatea totală de producție cu până la 40% și marchează un pas important în strategia de digitalizare a grupului.
Proiectul, realizat în parteneriat cu companiile italiene Bertolaso, APE (Omnia Group Italia) și PE Labeller Italia, lideri globali în domeniul echipamentelor de îmbuteliere și ambalare, a permis trecerea de la un proces semiautomat la unul complet automatizat, controlat electronic și monitorizat în timp real.
„Prin această investiție, obținem eficiență, calitate constantă și responsabilitate sporită față de mediu. Fiecare sticlă care pleacă de pe liniile noastre spune aceeași poveste despre calitate și dedicare. Investind în modernizare, investim în viitor și în oameni – în timpul lor și în capacitatea lor de a se concentra pe inovație și calitate,” a declarat Roberto Salameh, Chief Operating Officer al Alexandrion Group.
Noua Linie 3 are o capacitate de până la 7.000 de sticle pe oră (aproximativ 50.000 de sticle per schimb) și este destinată produselor de tip brandy, vodcă și băuturi spirtoase în sticle de 0,2 L. Linia 4 poate îmbutelia până la 9.000 de sticle pe oră (circa 65.000 de sticle per schimb) și este configurată pentru volume între 0,5 L și 1,75 L, fiind utilizată pentru produse precum Alexandrion 5 și 7 Stele, Cava D’Oro, Alexander și Kreskova Vodka.
Modernizarea aduce beneficii semnificative în materie de precizie industrială, eficiență energetică și sustenabilitate, permițând reducerea deșeurilor cu până la 50% și asigurând trasabilitate digitală completă a fiecărei etape de producție. În plus, noile echipamente sunt conforme cu standardele IFS Food, eliminând aproape complet contactul operatorilor cu sticlele goale și reducând riscul de contaminare.
Etapele de implementare au fost derulate pe parcursul lunilor august și septembrie 2025, permițând integrarea treptată a fluxurilor de producție fără întreruperi majore.
Prin această investiție, Alexandrion Group consolidează poziția României ca hub regional de producție pentru industria băuturilor spirtoase, continuându-și misiunea de a combina tradiția și inovația într-un model industrial competitiv la nivel internațional.



