
Sol și Suflet: Pionierat în Agricultura Regenerativă din România
Ferma „Sol și Suflet” a marcat trei ani de inovație în agricultura regenerativă, devenind un model autosustenabil în România. Proiectul, dezvoltat de Institutul de Cercetare în Permacultură din România, a beneficiat de un suport financiar de 125 milioane de lei din partea Kaufland România.
Ferma „Sol și Suflet” aplică principiile agriculturii regenerative, un sistem ce pune accent pe sănătatea solului și biodiversitate. Prin metode precum rotația culturilor, compostarea și utilizarea îngrășămintelor naturale, ferma produce legume de înaltă calitate, fără a compromite mediul înconjurător.
„Suntem mândri că după trei ani de muncă și cercetare am demonstrat că agricultura regenerativă este un model viabil și scalabil, cu beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitățile locale. Prin extinderea acestui model, ne propunem să creăm o rețea de ferme care să producă fructe și legume de cea mai bună calitate – regenerativ organică într-un mod sustenabil și responsabil,” a declarat Ionuț Bădică, co-fondatorul Institutului de Cercetare în Permacultură.
Ferma funcționează și ca centru educațional, oferind programe de internship și voluntariat pentru noile generații de fermieri și pasionații de agricultură regenerativă. Cunoștințele dobândite în urma cercetărilor sunt disponibile gratuit într-o bibliotecă de resurse educaționale online.
„La Kaufland credem în puterea exemplului și a parteneriatelor care ne împărtășesc viziunea unui viitor durabil. Sol și Suflet a reușit să demonstreze că putem avea legumele tradiționale fără a dăuna mediului. Acesta este doar unul dintre miile de producători locali care pot schimba evoluția industriei alimentare dacă sunt susținuți,” explică Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România și Republica Moldova.
Cu o suprafață de șase hectare în județul Dâmbovița, ferma cultivă circa 50 de soiuri de legume pe tot parcursul anului, furnizând săptămânal produse proaspete către cei 200 de clienți actuali, inclusiv în regim de abonament cu livrare la domiciliu. Sortimentul include legume precum fasole verde, varză, mărar, dovleac, sfeclă, cartofi, salate, broccoli, conopidă și altele.
Prin abordarea inovatoare și activitățile conexe de cercetare și educație, ferma „Sol și Suflet” se profilează ca un model de urmat, deschizând calea către o agricultură mai durabilă și prietenoasă cu natura în România.
Share
Share