Investimental ajunge la o bază de clienți de 1.000 de investitori de retail
CEO al Investimental
Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, ajunge la 1.000 de clienți de retail pe plan local.
„Atingerea pragului de 1.000 de clienți în mai puțin de șapte luni, mai devreme decât estimasem inițial, reprezintă o dovadă a cererii pentru oferta noastră unică, ce îmbină educația cu strategiile de investiții pe termen lung. Sentimentul pozitiv înregistrat anul trecut la nivelul pieței, inclusiv listarea istorică a Hidroelectrica, a încurajat un număr mare de persoane să-și înceapă parcursul investițional. Suntem mândri că atât de mulți investitori noi aleg Investimental, atrași nu doar de avantajele pe care le oferim, ci și de sprijinul excepțional oferit de echipa noastră de suport. Angajamentul nostru față de educație, împreună cu eforturile noastre continue de a inova și de a îmbunătăți oferta de produse – inclusiv mult așteptata lansare a unui nou ETF pe bursa locală, facilitatea MultiCont, tranzacționarea extinsă sau acțiunile fracționare – caracteristici unice pentru un broker autohton, rămân priorități în cadrul procesului nostru de dezvoltare. Prin concentrarea pe aceste aspecte, suntem încrezători că vom răspunde nu doar nevoilor clienților noștri actuali, dar vom atrage și noi clienți, contribuind la formarea unei comunități în expansiune de investitori informați și motivați”, a declarat Mihaela Bîciu, CEO al Investimental.
Dezvoltarea accelerată a Investimental reflectă tendința generală de pe piața românească, așa cum reiese din raportul Fondului de Compensare a Investitorilor, care indică o creștere de 34% a conturilor de tranzacționare active la Bursa de Valori București în 2023, acestea ajungând la 178.545 la sfârșitul lunii decembrie 2023.
Cei 1.000 de clienți de retail ai Investimental gestionează în mod colectiv aproape 3.200 de conturi de tranzacționare, investind atât pe piața din România, cât și pe cea din SUA.
Conform datelor Investimental, valoarea totală a portofoliilor clienților în primele șapte luni de la lansare este de 10 milioane euro. Analiza distribuției rulajelor subliniază o orientare către piața locală, cu 63% realizat pe Bursa de Valori București (BVB), în timp ce restul de 37% se concentrează pe piața de capital din SUA.
În prezent, 44% dintre clienții Investimental au mai puțin de un an de experiență în domeniul investițiilor. În procesul de dezvoltare a strategiilor de investiții ale noilor veniți în piață, la momentul lansării, Investimental a introdus InvestiMentor, un program educațional inovator compus din 12 module, conceput pentru a reduce comisioanele de tranzacționare pentru participanți, stimulând astfel învățarea și dezvoltarea.
Investimental este primul broker autorizat de ASF pentru tranzacții bursiere pe BVB în ultimii 14 ani, oferind acces atât la bursa locală, cât și la cea americană. Proiectul este construit și dezvoltat de o echipă de profesioniști cu o vastă experiență în serviciile financiare.
Share
Share



