Potrivit unui sondaj realizat de Camera de Comerț a Regatului Țărilor de Jos în România (NRCC), una dintre cele mai active camere bilaterale din România, 70% dintre repondenți au indicat că au nevoie de sprijin pentru acțiunile de advocacy. Organizația, care susține și promovează comunitatea de afaceri olandezo-română de mai bine de 15 ani, a publicat recent o Cartă Albă cuprinzătoare, care rezumă domeniile prioritare și recomandările CCOR în sfera politicii pentru perioada următoare.

Documentul evidențiază propuneri în domenii precum fiscalizarea, infrastructura, agricultura, piața muncii și învățământul, fondurile UE și legislația privind consumatorii / concurența, iar fiecare secțiune a fost elaborată de membri activi în aceste domenii și de reprezentanți ai NRCC în Coaliția pentru Dezvoltarea României CDR).

Serge Offers, președintele NRCC: „După un an de incertitudini fără precedent, privim acum înainte cu optimism și profităm de această ocazie ca de o oportunitate pentru noi de a contribui la definirea «noii normalități», de a susține foaia de parcurs pentru redresare și de a reforma legislația neclară sau contradictorie. Scopul nostru este acela de a construi o economie mai puternică și mai rezistentă, capabilă să facă față provocărilor actuale și viitoare ”.

NRCC apreciază măsurile introduse anul trecut de guvern pentru a sprijini atât companiile, cât și persoanele fizice să facă față impactului pandemiei și recomandă consolidarea fiscală treptată și durabilă în următorii ani, fără o suspendare prea bruscă sau prea rapidă a pachetelor stimulative. Înăsprirea prematură a regimului fiscal constituie una dintre cele mai mari amenințări pentru redresarea post-pandemică și ar putea pune în pericol creșterea economică reală prevăzută pentru 2021, potrivit NRCC.

În același timp, sunt necesare investiții în domenii precum învățământ, sănătate, agricultură și infrastructură, pentru a îmbunătăți competitivitatea și reziliența economiei. Alături de continuarea digitalizării și de inovare, aceste investiții ar trebui să aibă ca rezultat o productivitate sporită, exporturi mărite și o participare mai mare la activitățile cu valoare adăugată ridicată ale lanțurilor de valori. Ca parte a economiei circulare și ca răspuns la provocările actuale și viitoare pentru agricultură, importanța fermierilor și a agriculturii pentru societate și economie este mai mare ca niciodată. Viitorul agriculturii depinde de învățământ, care trebuie să asigure o forță de muncă bine pregătită, adaptată noilor cerințe ale pieței. Ca urmare, schimbul de cunoștințe și nevoia de a asigura aptitudini tehnice moderne în domeniul agriculturii aduce laolaltă membrii NRCC, Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România și expertiza rețelei NL Borderless Network, precum și reprezentanți ai Ministerul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ai liceelor agricole, astfel încât învățământul agricol să fie conectat la activitățile care se desfășoară în agricultură.

Având în vedere suma record la care vor ajunge finanțările UE disponibile anul viitor pentru a sprijini astfel de evoluții, camera bilaterală recomandă utilizarea parteneriatelor public-privat pentru a maximiza absorbția fondurilor UE și a accelera implementarea proiectelor. Prin utilizarea intermediarilor instituționali, a unor cerințe simple și reducerea poverii administrative, părțile eligibile vor avea acces mult îmbunătățit la fondurile care sunt atât de necesare.

„NRCC este nerăbdătoare să continue colaborarea și dialogul constructiv cu reprezentanții sectorului public, cu sindicatele și patronatele, în vederea elaborării de planuri de acțiune concrete, pentru a profita de oportunitățile actuale”, spune dl. Maurits Dohmen, directorul executiv  al   NRCC.


Regatul Țărilor de Jos este unul dintre cei mai mari investitori străini din România. Cele mai recente date disponibile arată că, din totalul companiilor cu capital străin care sunt active pe piața locală, cea mai mare valoare a capitalului social subscris aparține companiilor olandeze și multinaționalelor cu sediul în Regatul Țărilor de Jos.

NRCC sprijină comunitatea de afaceri olandezo-română prin evenimente premium, grupuri de lucru conduse de membri, relații strânse cu Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România și participare activă în cadrul Coaliției pentru Dezvoltarea României. Asociația creează oportunități de afaceri în cadrul comunității sale active de membri, acționează ca un partener cu rol consultativ între sectorul de afaceri și guvernul român, concentrându-se pe următoarele puncte strategice: facilitarea comunicării între companii și instituții în scopul dezvoltării comerțului dintre Regatul Țărilor de Jos și România; furnizarea de instruiri și schimb de cunoștințe pentru a sprijini membrii în dezvoltarea afacerilor lor; reprezentarea membrilor săi și a intereselor lor de afaceri în fața autorităților și a altor entități și implicarea activă la asigurarea unui mediu de afaceri sănătos și stabil în România.