Salesianer
Kremsmueller
CEO CLUBS-EXECUTIVE CLUB-OWNERS CLUB

GALA HRCC 2021

Loială tradițiilor, pe data de 4 martie 2021, Camera de Comerț Bilaterală Eleno-Române a organizat și în acest an Gala HRCC, eveniment care are la bază tradiția greacă legată de tăierea unei plăcinte speciale, numită „vasilopita”.

Evenimentul, care din cauza pandemiei, în acest an a avut loc online, a fost onorată cu prezența Ambasadoarei Greciei la București, dna Sofia Grammata, Ambasadorul României la Atena, dl George Ciamba, Președintele Uniunii Elene și deputat în Parlamentul României, dl Gabriel Zisopol și bineînțeles Consiliul Director al Camerei, condus de Președintele său, dl Christos Seferis și Secretarul General, dl Ioannis Alfieris.

În timpul evenimentului, ținut live din Courtyard al Hotelului Marriot, București, ca în fiecare an, s-au acordat două premii.

Premiul economic din acest an a fost decernat societății Chipita România, pentru cea mai bună performanță financiară din 2019. Dl Christos Gkonis, Director financiar (CFO) Chipita, a primit premiul de la deținătorul premiului de anul trecut, dl Alexandros Diamantis, reprezentând Group SoftMedica.

Analiza și metodologia au fost complet independente și transparente, realizate de o manieră profesională de Deloitte România. Toată aprecierea noastră pentru dl Angelos Fragkos, Director M&A și Corporate, pentru implicarea dumnealui.

Cel de al doilea premiu, cel cultural, a fost decernat dlui Vassilis Chrelias, Președinte Executiv (CEO) Diamedix pentru susținerea constantă în promovarea valorilor, culturii și educației elene în România.

Premiul a fost acordat pentru contribuția dlui Chrelias la publicarea și traducerea în română a multor cărți grecești, după cum Comitetul cultural – format din dna Danae Stambuli, CEO Cytogenomic și dl Vangelis Vlastos, CFO al Alexandrion Group – a transmis publicului în timpul evenimentului.

O parte importantă a evenimentului a fost reprezentată de ceremonia vasilopita, moment în care au fost oferite bucăți din această plăcintă specială pentru Grecia, România, Camera de Comerț, Ambasadă și Uniunea Elenă. După ceremonie a avut loc o tombolă online, iar câștigătorul a primit un cadou special din partea Camerei de Comerț.

Ceremonia a fost acompaniată de muzică, o formație grecească din Salonic a cântat live dintr-un studio din Grecia, special pentru acest eveniment, înveselind audiența.

Un An Nou fericit tuturor, și așteptăm cu nerăbdare binecuvântarea primăverii!

Share

Share

Lasă un răspuns

Back To Top