Fundația Light into Europe activează pentru o lume în care persoanele cu dizabilități au șanse egale la învățământ și locuri de muncă, desfășurând activități împreună cu copii și adulți orbi sau surzi și colaborând cu oricine împărtășește aceste idealuri, atât în România, cât și în Europa. Stan Platt, OBE dezvăluie detalii despre experiența Light into Europe în România.
Ajungând în România după Revoluție, ați asistat la tranziția societății noastre către capitalism, democrație și valori occidentale. Care sunt cele mai importante momente care v-au marcat șederea aici, din punct de vedere profesional și personal?
Am fost implicat chiar de la începutul eforturilor de pe plan internațional în scopul sprijinirii României în evoluția sa democratică, fiind una dintre primele organizații de caritate britanice care au răspuns la apelul pentru acțiune de la sfârșitul lunii decembrie 1989.
Am ajuns pilotând propriul meu avion cu un grup de creștini din Londra, cu intenția de a vedea cum noi, bisericile britanice, am putea ajuta la îmbunătățirea traiului în zonele sărace și în orfelinate. Eram întâmpinați cu semnul V, de mult timp uitat, al Victoriei, oriunde mergeam; în primele 10 zile am vizitat orașele Arad, Cluj Napoca, Iași, București și Timișoara, unde am văzut cu ochii noștri orfelinate înfricoșătoare, spitale jalnice, oamenii care se zbăteau să găsească hrană suficientă pentru familiile lor, drumuri desfundate, cozi la combustibil, magazine goale, restaurante fără mâncare chiar și în București. Am găsit în cele din urmă unul care servea un singur fel de mâncare, un fel de tocană, nici până azi nu sunt sigur ce fel de carne conținea, dar atunci ne era foame.
Văzusem destul! Am adunat aproximativ 20 de voluntari din diferite domenii profesionale, cărora le plăceau provocările, și am încărcat rapid 15 camioane mari cu aparatură medicală, medicamente, hrană uscată, jucării, îmbrăcăminte și chiar mobilier și ne-am îndreptat spre Europa de Est. În acea primă misiune, am fost mișcați de situația din spitale și de condițiile de viață ale copiilor din orfelinate. Trebuia să facem ceva. Și astfel, pe 29 decembrie 1989, a luat ființă Light to Romania Charity (fundația cu scop caritabil Lumină pentru România). Ulterior, a devenit Light into Europe (Lumină în Europa), pentru a reflecta nevoia tot mai mare de ajutor din Europa de Est. Memento-ul biblic din Matei 25:40: „Adevărat vă spun, orice faceți pentru unul dintre cei mai neînsemnați frați ai mei, faceți pentru mine” a fost principala forță motrice pentru noi și rămâne baza activităților noastre de până în prezent.
Primele noastre proiecte s-au axat pe renovări și modernizări ale spitalelor, școlilor și orfelinatelor din orașe mici și din zone rurale, de la Cluj, Timișoara, până la Constanța, Botoșani sau Craiova.
Îmi amintesc de acea perioadă cu nostalgie, pentru că toată lumea avea mari speranțe pentru această frumoasă țară ...
Într-una dintre aceste prime vizite, cineva din echipa mea a fost mușcat de un câine vagabond, aproape de Sala Palatului, nu exista ser în București, am telefonat la Cluj și a urmat un zbor scurt până acolo, ca să îi putem salva viața cu câteva injecții. Ne-am întâlnit cu mai mulți lideri, Petre Roman îmi vine în minte, ne-a explicat planurile, dar lucrurile mergeau foarte încet, așa că am decis să continuăm cu resursele noastre (limitate), dar și cu un entuziasm enorm!
Acel zbor de la Cluj Napoca m-a determinat să pun întrebări, dacă exista vreun serviciu de ambulanță aeriană în România. Se pare că a existat până în 1976, când 2 ingineri de avioane au furat o aeronavă BN2 din Băneasa și au decolat spre ceruri ostile, de unde avioane de luptă MiG s-au străduit să le aducă înapoi. Aeronavele BN2, proiectate de britanici și construite sub licență la Romaero începând cu mijlocul anilor șaptezeci, făceau parte din flota Aviasan de atunci a Ambulanței Aeriene și aveau o cruce roșie pe fiecare parte. Avioanele MiG i-au găsit curând pe fugarii noștri, dar nu i-au doborât, deoarece s-a considerat că nu era bine să se tragă în orice avea o cruce roșie, iar ei au scăpat, aterizând pe un câmp lângă Viena după ce au rămas fără combustibil. Asta a fost de ajuns, guvernul Ceaușescu a închis serviciul Aviasan în câteva zile. Următoarea mea întrebare a fost dacă este acesta un serviciu pe care îl putem oferi Ministerului Sănătății din România?
Până în 1993, am purtat discuții la nivel oficial cu Ministerul Sănătății, timp în care realizam zboruri de transfer medical pentru operații care nu se puteau face la momentul respectiv în România; acestea au reprezentat un succes și în scurt timp am fost invitați să facem un zbor provizoriu către București, pentru consultări cu Ministerul, astfel încât să se poată evalua posibilitățile pe care le ofeream, în speranța de a restabili un serviciu de ambulanță aeriană la nivel național pentru cetățenii României.
Dotarea aeronavei pentru a putea asigura transferul pe calea aerului a constituit o sarcină majoră, trebuia să avem totul disponibil într-o formă cât mai ușoară, pentru a răspunde diverselor urgențe medicale cu care ne puteam confrunta. Parteneriatul cu Ministerul Sănătății, semnat în 1997, ne-a pus la dispoziție o asistentă de medicină generală și un medic, astfel că am avut de dezvoltat un domeniu imens pentru programul de ambulanță aeriană, începând cu instruirea piloților și a medicilor pentru a asigura suport tehnic în departamentele de pompieri și salvare aflate în curs de dezvoltare ale aeroportului. În următorii 7 ani, peste 200 de voluntari britanici au ajuns în România, realizând programe de instruire sau continuând renovarea spitalelor, a unităților de asistență medicală și a școlilor. Primul nostru voluntar local pentru serviciul de ambulanță aeriană a fost un tânăr doctor foarte sârguincios din Tg. Mureș, Dr. Arafat, întotdeauna deschis la inovare și provocări. Folosind 2 avioane Saratoga, echipa noastră a gestionat în jur de 5.000 de ore de zbor și 1.200 de zboruri fără niciun accident.
În perioada 1997 - 2003, v-ați implicat activ în sute de misiuni de salvare de vieți omenești. Când de mult considerați că a evoluat sistemul aeromedical de urgență în ultimele două decenii?
Serviciile aero-medicale sunt o componentă importantă a sistemelor de sănătate. Noi, cei de la Light into Europe, am fost încântați să predăm Ministerului de Interne rezultatele muncii noastre în domeniul serviciilor de ambulanță aeriană, ei având posibilitatea de a utiliza milioane de euro pentru proiectul în care noi analizam cu atenție fiecare cost pe care îl aveam. Accesul la asistență medicală esențială și la servicii de specialitate s-a îmbunătățit considerabil pentru mulți cetățeni ai României, odată cu punerea la dispoziție a elicopterelor și a avioanelor SMURD. Transportul aerian al persoanelor grav rănite și al pacienților constituie parte integrantă a sistemelor regionalizate de asistență medicală. Serviciile aero-medicale SMURD din cadrul sistemului medical din România sunt bine stabilite și sunt apreciate la nivel internațional pentru echipajele bine pregătite și pentru aeronavele cu aripi fixe sau elicopterele care asigură gestionarea și transportul rapid al pacienților grav bolnavi din locuri îndepărtate.
România înregistrează de mult timp un nivel ridicat al accidentelor rutiere, precum și al numărului de pacienți cu urgențe cardio-vasculare, două dintre cele mai solicitante zone din domeniul sănătății publice, în care serviciile SMURD au demonstrat beneficii tangibile în ceea ce privește supraviețuirea, intervalul de timp necesar pentru a se ajunge la unitatea sanitară, intervalul de timp necesar pentru stabilirea tratamentului, rezultate îmbunătățite, sau alt beneficiu, în general.
Ulterior, fundația Light into Europe a deschis un nou capitol, dedicat de această dată asistenței persoanelor nevăzătoare și surde din România. Ce v-a determinat să faceți acest pas și care ar fi cifrele cheie în aproape două decenii de angajament în acest domeniu?
Când am predat serviciul de ambulanță aeriană către SMURD, era clar pentru noi că persoanele cu dizabilități, în special copiii și tinerii, au nevoie de ajutor, deoarece serviciile publice nu aveau resurse. Doi dintre copiii mei, care acum au crescut, sunt surzi, dar dizabilitatea nu i-a împiedicat să-și împlinească visele: unul este lector universitar, predând limbajul semnelor britanice, iar celălalt lucrează în domeniul bancar. Ei au fost inspirația și motivația mea pentru a schimba modul în care românii privesc persoanele cu dizabilități.
În ultimele două decenii, introducerea legislației europene a însemnat oportunități de dezvoltare, vizibilitate și aspirații fără precedent pentru românii cu dizabilități. Dar, în ciuda acestui progres, predomină atitudinile negative ale cetățenilor și stângăcii în ceea ce privește abordarea dizabilităților.
- Două treimi (78%) dintre cetățenii români se simt inconfortabil atunci când vorbesc cu persoane cu dizabilități.
- 57% dintre oameni tind să creadă că persoanele cu dizabilități nu sunt la fel de productive ca toți ceilalți.
- Trei sferturi (77%) dintre beneficiarii noștri, în special persoanele nevăzătoare, au experimentat atitudini sau comportamente care dovedeau că alte persoane se așteptau la mai puțin de la ei din cauza dizabilității lor.
- Peste 70% dintre copii și tineri recunosc că au evitat să vorbească cu o persoană / copil cu dizabilități, deoarece nu erau siguri cum să comunice cu ei.
Persoanele cu dizabilități și familiile lor ne spun că atitudinile negative afectează fiecare aspect al vieții lor - la locul de joacă, la locul de muncă, în magazine, pe stradă.
Ce ne arată aceste statistici? Persoanele cu dizabilități sunt excluse de pe artera principală a societății și întâmpină dificultăți în accesarea drepturilor lor fundamentale. În plus, există o strânsă corelație între handicap și sărăcie. Sărăcia îi face pe oameni mai vulnerabili la dizabilități, iar dizabilitatea consolidează și adâncește sărăcia. În România, dizabilitățile continuă să fie îngrădite într-un cadru medical și de asistență socială, persoanele cu dizabilități fiind identificate ca bolnave, diferite de colegii lor fără dizabilități, și care au nevoie de îngrijire. Deoarece accentul se pune pe nevoile medicale ale persoanelor cu dizabilități, în consecință se neglijează nevoile lor sociale mai largi. Acest lucru a dus la o izolare severă a persoanelor cu dizabilități și a familiilor acestora.
Copiii cu dizabilități sunt de 10 ori mai puțin predispuși să meargă la școală decât copiii fără dizabilități. Chiar dacă copiii cu dizabilități frecventează școala, sunt mai predispuși să renunțe de timpuriu, iar nivelul lor de școlarizare este sub cel al colegilor lor. Clasele și facilitățile școlare deseori nu sunt accesibile, iar profesorii nu sunt instruiți în mod adecvat cu privire la nevoile copiilor cu dizabilități. Ei sunt, de asemenea, deseori excluși de la participarea la viața socială și economică și sunt trecuți cu vederea în planificarea și furnizarea de servicii. În consecință, copiii cu dizabilități rămân în mare parte invizibili în comunitățile din România și invizibili pentru factorii de decizie și politicieni, precum și pentru furnizorii de servicii.
Întorcându-ne la anul 2003, nimeni nu voia să discute despre limbajul semnelor românești, copiii surzi erau instituționalizați în școli speciale fără acces la limba lor naturală. De atunci, ne-am concentrat pe dezvoltarea de servicii inovatoare care să permită copiilor și tinerilor nevăzători sau surzi să ducă o viață mai independentă și mai satisfăcătoare și să îmbunătățească incluziunea persoanelor cu dizabilități în învățământ și pe piața locurilor de muncă. Am fost atât de fericiți în februarie 2020, când Parlamentul României a recunoscut în cele din urmă limbajul semnelor românești ca fiind limba naturală a comunității surzilor din România!
Mulțumită sprijinului donatorilor și sponsorilor noștri vizionari, lucruri esențiale precum manuale accesibile pentru elevii cu deficiențe de vedere, orientarea și mobilitatea pentru nevăzători, câinii călăuze și câinii de asistență au devenit pietrele noastre de temelie.
Cum putem îmbunătăți atitudinea față de persoanele cu dizabilități în România?
O mare parte din disconfortul pe care îl simt oamenii în ceea ce privește dizabilitățile poate proveni din lipsa de înțelegere. Nu sunt destui oameni care cunosc o persoană cu dizabilități - mai mult de 40% dintre români spun că nu cunosc pe nimeni cu dizabilități - și mulți sunt îngrijorați că vor face sau vor spune ceva greșit atunci când vor vorbi cu persoane cu dizabilități sau despre dizabilități. Cercetările noastre arată că publicul larg, instituțiile publice, angajatorii și persoanele cu dizabilități cred că mai multe interacțiuni zilnice și o educație îmbunătățită a cetățenilor vor spori înțelegerea și acceptarea persoanelor cu dizabilități. Cu toții avem un rol de jucat, iar Light into Europe are partea sa. În 2018 am lansat programul de instruire pentru creșterea conștientizării privind dizabilitățile, dedicat companiilor și școlilor, pentru a ne determina pe toți să gândim ce putem face pentru a include mai mult persoanele cu dizabilități în viața noastră. Companii importante precum Megaimage sau Microsoft și-au implicat angajații în programul nostru și au beneficiat de experiențe directe și cunoștințe tehnice privind accesibilitatea, politicile de incluziune și recrutarea.
Pandemia COVID-19 a generat nenumărate provocări, cu un impact la nivel global fără precedent în istoria recentă. Cum ați depășit aceste obstacole și cum s-a adaptat activitatea fundației la noua realitate socio-economică?
Permiteți-mi să mă refer la o discuție recentă cu unul dintre tinerii noștri. „În acest moment”, spune Maria la telefon, „nu pot ieși singură afară, pentru că nu pot păstra distanța față de alte persoane”. Maria este o voluntară entuziastă pentru Light into Europe, cu deficiențe de vedere. „Acum mă simt și mai dependentă de oamenii din jurul meu”, adaugă ea. „Nu pot să-mi folosesc cel mai important simț, cel al atingerii, așa cum fac de obicei.” Cuvintele ei sunt ecoul spuselor lui Darius, unul dintre potențialii beneficiari ai câinilor călăuză. Darius locuiește în mediul rural din Moldova. „Fiind orb, sunt dependent de ceilalți, de exemplu în pregătirea mâncării sau când ies să mă plimb”, a spus el. „Toată lumea vorbește despre păstrarea distanței, dar cum pot face asta?”.
În același timp, surzii nu pot citi pe buzele de dincolo de o mască; imaginați-vă doar pentru o clipă dificultățile pe care le au. Chiar au avut atâtea probleme, mai ales în România!
Această experiență cu virusul corona este proaspătă în mintea tuturor. Da, ultimele 12 luni au fost dificile pentru noi toți, dar suntem incredibil de mândri de modul în care echipa noastră dedicată de voluntari, donatori și personal s-a reunit pentru a se sprijini reciproc în atât de multe moduri într-un moment atât de vital. Transferul în mediul online al unora dintre activitățile noastre, cum ar fi Clubul de carte pentru copiii nevăzători, crearea de resurse digitale în limbajul semnelor românești, organizarea de seminarii web pentru utilizatorii de câini călăuză și donarea de tablete, telefoane inteligente și laptopuri atât de necesare, toate acestea au fost posibile datorită unor companii precum Total Romania, Teaha Consulting, Petrom, Initative Media, Turkish Airlines, Bausch Medical, Catena, Deloitte, Veranda, Raiffeisen Bank, Business Lease, Megaimage, International British School of Bucharest, Hochland, BlueAir, Borsec, Domeniile Blaga, Ford România, DHL, Ambasada Marii Britanii și multe altele, plus mulți voluntari. Suntem profund recunoscători fiecăruia dintre ei.
Nu este clar care va fi efectul pandemiei asupra oamenilor cu care lucrăm în diferite regiuni ale României sau pentru donatorii și susținătorii noștri. Ceea ce știm este că accentul pe crearea unei societăți inclusive este mai important ca niciodată. În situații de criză, persoanele cu dizabilități se simt pierdute, așa cum demonstrează declarațiile Mariei și ale lui Darius. Pur și simplu pentru că sunt uitați, sau ajutorul pentru aceștia este considerat scump și complex, sau datorită stigmatizării și discriminării.
Eu personal cred că această perioadă îi va și lega pe oameni, inclusiv pe cei cu dizabilități! Sper și mă rog ca virusul corona să nu ducă la excluziune, ci la solidaritate. În orice caz, pentru asta intenționăm să activăm în cadrul Light into Europe.
Activitatea organizației caritabile Light into Europe este, cu siguranță, o sursă de inspirație și un exemplu de urmat în societatea românească. Vă rugăm să adresați un mesaj din partea Light into Europe cititorilor TheBizz Magazine, o publicație la început de drum, dedicată comunității de business vorbitoare de limbă engleză din România.
Light into Europe, cu o istorie de peste 30 de ani, își continuă misiunea de a servi în comunități vulnerabile, precum surzii și nevăzătorii, și poate contribui la depășirea acestor provocări și să se asigure că acești oameni au parte de sprijinul de care au nevoie pentru a trăi conectați, pentru a duce o viață care merită trăită, o viață independentă - dar putem face diferența doar împreună, cu sprijinul dumneavoastră!
Sunt recunoscător pentru șansa de a vă mulțumi vouă - susținătorilor, donatorilor și voluntarilor noștri uimitori - pentru tot ce faceți ca misiunea noastră să fie posibilă. Cu sprijinul vostru, Light into Europe va continua să transforme viețile a mii de români care trăiesc fără vedere sau auz și se va asigura că aceștia pot trăi, învăța și munci pe cât de independent vor ei.
