La 7 ani distanță de apariția primei tale cărți, A Networking Book, ai decis să scoți una nouă – Demigods, Aliens, and Ordinary People. În opinia ta, ce s-a schimbat în această perioadă, din punctul de vedere al societății, în legătură cu coaching-ul și networking-ul?
Coaching-ul a devenit din ce în ce mai popular, iar oamenii au început să înțeleagă beneficiile coaching-ului după ce l-au încercat. Prin urmare, unul dintre lucrurile importante legate de coaching este că e absolut necesar să-l încerci. Deoarece chiar dacă îl explici, oamenii doar vor avea impresia că au înțeles despre ce e vorba. Însă vor înțelege cu exactitate abia după ce-l încearcă.
Așadar, coaching-ul a devenit tot mai popular, și nu doar pentru oamenii care vor să fie antrenați, ci și pentru managerii care vor să utilizeze coaching-ul ca deprindere de management.
În privința networking-ului, nu e nimic nou. Unica problemă legată de networking este faptul că pandemia a făcut ca oamenii să socializeze mai greu. Însă, după părerea mea, acest lucru se va schimba, într-un final, și ne vom reîntoarce cu toții la obiceiurile de odinioară, acelea de a cunoaște și întâlni oameni noi. Networking-ul e un instrument foarte bun pentru orice organizație. Eu sunt un mare fan al networking-ului și de aceea am și scris prima mea carte, în ideea de a ajuta oamenii să fie mai buni în această zonă. Fiindcă, deși oamenii pot fi buni într-un domeniu anume, ei au mici rețineri atunci când ar trebui să spargă gheața și să cunoască pe cineva din același domeniu sau din altele.
Despre ce este noua ta carte și ce semnificație are titlul ei?
Cartea este despre cum să-i ajuți pe alții să fie mai buni – iar aici eu folosesc termenul performanță de top. Performanța de top înglobează o serie de instrumente , ponturi sau concepte care te pot ajuta să fii mai bun într-un anumit domeniu. Iar acest lucru nu privește doar munca într-un cadru organizat – poate vrei să fii un muzician mai bun, sau un părinte mai bun, un prieten mai bun sau un partener mai bun. Contextul este, în bună măsură, cel de business, dar esențială este performanța de top.
Există o mulțime de cărți despre performanța de top, dar ceea ce am vrut să fac a fost să vin cu un format de povestiri, deoarece oamenii preferă și se bucură de lucrurile povestite. Iar povestea este despre un tip pe nume Chris, care a muncit foarte mult de la vârsta de 8 ani până la 24 de ani, pentru a atinge un obiectiv de vârf: participarea la Jocurile Olimpice. A făcut acest lucru în două rânduri, reprezentând Canada la două Olimpiade în proba de înot spate.
Prin intermediul poveștii, Chris demonstrează că există o mulțime de lucruri care se pot aplica liderilor din zona de business. Semnificația titlului este aceea că, la un moment dat, oricine poate fi un semi-zeu, un extraterestru sau o persoană obișnuită. La finalul povestirii, odată ce ai luat aminte de povestea lui Chris, coroborată cu alte povești similare ale unor persoane foarte importante, te vei întreba: Chris e un semi-zeu, un extraterestru sau o persoană obișnuită? Iar eu le cer oamenilor să-și pună singuri această întrebare, în legătură cu ei înșiși, deoarece, în orice moment al vieții lor, de persoane obișnuite, pot afișa atribute de semi-zeu sau extraterestru.
Cartea targetează șefii de companii, în ideea de a atinge un nou palier de succes, dar poate fi citită și de către oamenii obișnuiți. Cât de lung e drumul de la omul obișnuit la tronul semi-zeului? Sau, cu alte cuvinte, ce e mai bine să fii: un semi-zeu, un extraterestru sau o persoană obișnuită?
Cartea țintește contextul de business, dar poate fi recomandată și unui student, cuiva care aplică pentru primul lui job, unui director, unui CEO al unei companii, unui antreprenor, profesor, avocat, unei mame... practic, oricui, nu doar celor din lumea afacerilor.
În carte vorbesc despre o regulă care se numește Regula celor 10.000 de ore. Există un scriitor care a decis că va urmări îndeaproape persoanele care au succes. După ce a făcut-o, studiul lui a relevat faptul că oamenii care excelează într-un domeniu au nevoie de cel puțin 10.000 de ore dedicate acelui domeniu. Prin urmare, dacă privești carierele oamenilor, vei realiza că e nevoie de timp ca să dezvolți o carieră, să capeți cunoștințe și să devii cineva cunoscut în ceea ce faci.
Cât de lung e drumul? Depinde de cât de pasionat ești, de ce tip de pasiune ai și de ceea ce faci, însă dacă dedici timpul necesar, vei reuși – iar aici vin din nou cu exemplul înotătorului meu olimpic: el nu a reușit peste noapte. A avut nevoie de mulți ani – precum toți ceilalți sportivi de Olimpiadă pe care i-am intervievat. Și am intervievat atleți care au început la vârsta de trei ani și nu au atins visul olimpic până cel puțin la vârsta de 14 sau 15 ani. Aș spune că pentru acest drum e nevoie de minim 10-12 ani, în cazul „olimpicilor” și de cel puțin 10-15 ani în zona de business, din momentul în care ieși de pe băncile facultății și până la cel în care ajungi să fii cu adevărat bun în ceea ce faci.
Cred că timpul dictează dacă vei deveni sau nu un extraterestru. Diferența dintre un semi-zeu și un extraterestru este că semi-zeul e cineva care a făcut ceva important în perioada vieții lui – aici am mers pe exemplul lui Hercule, din mitologia greacă – iar extratereștrii sunt persoanele care au reușit lucruri atât de mărețe încât au influențat civilizații și au condus omenirea de-a lungul secolelor. Așadar, e ideal să fii extraterestru, dar nu poți alege ce să fii (iar dacă ești, majoritatea oamenilor nu știu că ești). Dacă cineva a fost extraterestru, ne dăm seama de acest lucru, de regulă după ce el nu mai este, iar noi privim înapoi la lucrurile de succes pe care le-a realizat și care și-au pus amprenta asupra lumii.
O persoană obișnuită sunt eu, tu și oricine altcineva. Este eroul cărții mele. Dar lucrul cel mai bun care se poate spune despre o persoană obișnuită este că îi stă în putere să facă lucruri extraordinare, fiindcă oricine are ceea ce eu numesc talent latent.
Cu ce ți-ai dori să rămână cineva care-ți citește cartea?
Ideea a fost să adun câteva mesaje într-un format prietenos, pe care oamenii să-l citească, să le placă, să-l înțeleagă și să-l aplice. La prima mea carte nu știam ce cunoștințe aș avea despre cum se scrie o carte. A doua mi-a luat mai mult timp, acum știam ceea ce fac, dar abordarea mea a rămas aceeași. Am vrut să fiu foarte pragmatic, practic, documentat, în așa fel încât oamenii să se poată folosi de informațiile din carte. Scopul cărții e să-ți arate cum să fii bun la ceva. În esență, am vrut să fie un fel de carte de auto-coaching: citești primul capitol, știi ce ai de făcut, pui cartea deoparte și te întorci la ea după ce ai încercat cu succes primul instrument, pentru a-l încerca pe următorul.