Attila Beer are o experiență de peste 25 de ani în domeniul sistemelor arhitecturale. 
A absolvit Universitatea Tehnică din Budapesta, și după o scurtă perioadă ca jurnalist, în 1993 și-a început activitatea la Alukönigstahl Ungaria. 
După înființarea filialei din România, în 1995, a format și a condus echipa locală de vânzări de aici. Ca administrator, s-a implicat personal în cele mai importante proiecte la care Alukönigstahl a adus valoare adăugată prin soluțiile inovative oferite. Din 2016, el administrează și filiala Alukönigstahl din Republica Moldova.

Anul acesta împliniți 25 de ani de activitate în România. Cum ați perceput evoluția pieței locale și care au fost cele mai importante momente care au marcat evoluția Alukönigstahl în această perioadă? 

25 de ani reprezintă o perioadă semnificativă atât în viața oricărui om, cât și pentru o companie. Dacă ne raportăm la istoria Alukönigstahl din Austria, de peste 150 de ani, cei 25 de ani nu par foarte mulți, dar a fost o perioadă plină, în care am avut bucuria să participăm direct la crearea și dezvoltarea unui nou domeniu în activitatea de construcții, cel al fațadelor vitrate moderne și al tâmplăriei din aluminiu și PVC. Evoluția pieței se vede comparând arhitectura simplă a clădirilor realizate în anii `90, caracterizate în general prin vitraje de dimensiuni relativ mici și rețea deasă de profile din aluminiu, cu clădirile noi, cu arhitectură îndrăzneață, cu suprafețe de sticlă mai rar întrerupte de profile, pentru care am proiectat și verificat soluții speciale. Am investit constant energie pentru dezvoltarea colaborării cu arhitecții și proiectanții, venind în întâmpinarea lor cu sisteme și soluții noi, inovative, care au permis transpunerea în realitate a schițelor de pe planșete.
În același timp, având o gamă de produse atât de diversificată, ne adresăm atât investitorilor imobiliari în clădiri de birouri și centre comerciale, cât și celor care investesc în domeniului rezidențial. Prin activitatea de consultanță pe care o oferim arhitecților și investitorilor construim întotdeauna mai multe variante, astfel încât să găsim soluția optimă, care să mulțumească investitorul, dar să și asigure funcționarea clădirii în cele mai bune condiții de confort termic, fonic și eficiență energetică pe toată durata de exploatare. 
Dacă în primii ani de activitate, în portofoliul nostru predominau sediile de bănci, după anul 2000 a început dezvoltarea clădirilor de birouri, urmată apoi de marile dezvoltări rezidențiale.
Alukönigstahl, împreună cu partenerul său Schüco, a fost mereu un deschizător de drumuri, promovând soluții cu eficiență sporită din punct de vedere energetic. În ultimii ani, aceste soluții constructive sunt tot mai cerute, beneficiarii fiind tot mai conștienți de importanța factorilor precum izolarea termică și ventilarea corectă, pentru buna funcționare a clădirilor. În special în domeniul rezidențial unifamilial sunt cerute soluțiile de top, atât din punct de vedere energetic, cât și ca fiabilitate și funcționalitate.
O să amintesc câteva momente importante pentru noi. După înființarea biroului din București în 1995, în 1998 am deschis și la Cluj un birou. Noul mileniu a debutat și pentru noi cu înnoiri: deschiderea showroom-ului și a depozitului din București. 2012 a fost marcat de deschiderea unui showroom în Cluj și 2015 de reamenajarea celui din București. În 2016 am relocat depozitul într-o hală mai mare, pe măsura cererii și rulajului zilnic de marfă de acum.
Lucrăm continuu pentru creșterea nivelului de mulțumire a clienților noștri, iar anul 2020 a venit cu un plus pentru Alukönigstahl în zona de Supply Chain, prin pachetul de măsuri luate pentru creșterea eficienței personalului. Am reorganizat și reconfigurat depozitul nostru din Jilava, am achiziționat sisteme de depozitare noi și adecvate unui flux rapid și totodată am implementat sisteme de gestiune moderne, cum sunt locații și coduri de bare pentru identificarea și trasabilitatea articolelor și scannere portabile - pentru creșterea eficienței și, în același timp, scăderea riscurilor de manipulare incorectă. În continuare vom dezvolta această activitate prin implementarea unui ERP, ce urmează să fie lansat la începutul anului 2021.
O altă realizare importantă este platforma digitală proprie, AKS Connect, unde clienții noștri pot plasa comenzi și pot urmări stadiul livrărilor online, cu trasabilitate pentru fiecare articol, în orice moment. 
Putem spune că suntem fruntași și în domeniul digitalizării proceselor noastre specifice, fiind primii din domeniu care au avut documentația online, din 2006. Acum avem soluții digitalizate pentru ateliere, Fabrication Data Center fiind un computer cu touch display de dimensiuni mari, care ușurează lucrul în atelier, facilitează accesul muncitorilor la documentație și videoclipuri despre fabricația și montajul elementelor.
Gândim pe termen lung, cu unii parteneri colaborăm de 20-25 de ani, ajungând în unele cazuri la a doua generație de manageri din aceeași familie. 
Numărul de angajați a crescut constant, în ultimii ani fiind în medie 65 de persoane. Acordăm o mare atenție echipei, formării și dezvoltării ei, atât pe plan profesional cât și personal.

Care sunt, în prezent, proiectele de referință din portofoliul companiei pe care o conduceți? 

Așa cum spuneam mai devreme, considerăm că am fost mereu trendsetteri, prin soluțiile tehnice care le-am propus și le-am realizat. Lista e lungă, și multe lucrări le putem considera pietre de hotar în domeniul nostru de activitate. De la prima fațadă structurală din 1996 (BCR Piața Victoriei) la prima clădire de birouri de clasa A - Opera Plaza, în 2002, la primul complex de birouri realizat cu fațadă unitised (soluție care permite lucrul în interior concomitent cu realizarea anvelopei pe fiecare etaj în parte, scurtând astfel timpul de finalizare al investiției) care a fost S Park, în 2006. Sau cele mai înalte clădiri de birouri din București și România - Sky Tower, Globalworth Tower și Ana Tower. Zona de nord a Bucureștiului, o mare concentrare de clădiri de birouri, poate fi denumită, fără falsă modestie, „cartierul Schüco”. Și în ultimii ani s-au dezvoltat noi astfel de „cartiere” în sudul orașului (Sun Plaza și Timpuri Noi Square) sau în vest, de la mai vechiul Sema Park la Orhideea Towers, The Bridge și Bucharest Business Garden. Am fost și suntem la fel de activi și în toate marile orașe, precum Cluj, Craiova, Iași, Constanța, Brașov, Timișoara și Sibiu.Cât privește domeniul rezidențial, am livrat soluții de tâmplărie către dezvoltările cu cerințe de confort la nivel superior: Luxuria Residence, Cloud 9 Residence, Isho Living Timișoara, Nordis, Sea One, Neo Mamaia, dar și la construcții din programul ANL.

Cum au evoluat afacerile Alukönigstahl România în acest an, comparativ cu 2019? Care sunt elementele principale care au influențat vânzările? 

După 2018 și 2019, ani în care cifra noastră de afaceri a crescut constant cu câte 10 procente, ne propusesem aceeași creștere și pentru 2020. Similar cu multe alte domenii de activitate, și al nostru a fost afectat pe criza medicală prin care trecem. Activitatea a continuat pe majoritatea șantierelor care erau începute înainte de declanșarea stării de urgență din martie, deci și noi am livrat comenzile respective. Nu toate proiectele de birouri care ar fi urmat să demareze în 2020 s-au activat, lucru care ne-a afectat rezultatul obținut până acum. Dar au fost și proiecte noi pe care le-am contractat și sunt acum în curs de livrare. 

Ce măsuri ați implementat la nivel intern și cum v-ați adaptat activitatea pentru a face față provocărilor crizei generate de pandemia de COVID-19?

Primul obiectiv la începutul crizei a fost protejarea personalului, ca să nu ne fie afectată activitatea. Echipele de consultanță și de vânzări și-au continuat activitatea prin telefon și online, angajații din birouri au lucrat în mare parte de acasă, iar în depozit au fost luate măsuri preventive, cum ar fi împărțirea în două echipe cu program de lucru decalat. 
Am continuat și activitatea de școlarizare a clienților și de prezentare a produselor, organizând seminare online, și am avut succes, cu o prezență foarte bună la aceste evenimente.

În urmă cu doi ani ați anunțat extinderea pe piața din Republica Moldova, prin deschiderea unui showroom în Chișinău. Care sunt planurile de dezvoltare a business-ului local, pe termen scurt și mediu?  

Suntem prezenți în Chișinău din 2016, iar în 2018 am deschis acolo un showroom. Cu o echipă extrem de mică, deocamdată, am reușit creșterea cifrei de afaceri. Și anul acesta a fost bun, datorită unor proiecte mari, care au fost și sunt încă în execuție, ca de exemplu ansamblul rezidențial Solomon Dendrarium și sediul băncii MAIB. Ne implicăm și aici în activitatea de educare a celor care activează în acest domeniu, susținând noua organizație Mold Green Council și promovând soluțiile noastre către arhitecți și studenți la arhitectură.
În final aș dori să mulțumesc în special colegilor împreună cu care am parcurs acest drum, precum și clienților care ne-au ajutat să ne îmbunătățim serviciile, să devenim tot mai buni.


Un interviu de Ioan Dornescu