O afacere poate să prospere chiar și în ani marcați de provocări și instabilitate? Răspunsul este da! Proprietar, manager și dezvoltator de logistică de înaltă calitate și imobiliare semi-industriale, compania VGP și-a continuat traiectoria ascendentă în 2022, an pe care îl încheie cu performanțe peste așteptări. O parte a succesului poate fi atribuită cu siguranță faptului că VGP este un model de afacere de familie dezvoltat pe principii solide, care s-a extins treptat până la amprenta actuală, ajungând astăzi să fie prezentă în 19 țări europene, inclusiv în România, țară cu un loc important în cadrul grupului.
România se remarcă prin suprafețele mari aflate în construcție și prin valoarea contractelor de închiriere noi, aflate în portofoliul VGP
Pentru VGP, anul 2022 a însemnat o performanță operațională puternică, în ciuda provocărilor pieței și a incertitudinilor geopolitice. În primele zece luni ale anului, valoarea contractelor de închiriere noi și reînnoite a atins 53,1 milioane EUR (din care 21,3 milioane EUR în ultimele 4 luni), aducând valoarea contractelor de leasing angajate pentru anul în curs, până la data de 31 octombrie 2022, la 291 milioane EURO (o creștere de 34,9 milioane EUR față de 31 decembrie 2021). De asemenea, a crescut și portofoliul de proprietăți până la un grad de ocupare de 99,6% (față de 99,4% la 31 decembrie 2021).
În prezent, Grupul are 37 de proiecte aflate în construcție, cumulând o suprafață semnificativă de 1.253.000 m², dintre care 16 proiecte – în valoare totală de 346.000 m² – au demarat în cursul anului. Împreună, se așteaptă ca acestea să genereze o chirie anuală suplimentară în valoare de 82,8 milioane EUR, odată ce sunt construite și închiriate. Aceste clădiri în construcție sunt pre-închiriate în procent de 93,7%.
Tot în anul 2022, VGP a avut 28 de proiecte livrate, reprezentând 576.000 m², respectiv 31 de milioane de euro în chirie anuală suplimentară și alte 460.000 m² estimate pentru livrare până la finalul anului 2022.
România ocupă locul al doilea în repartizarea geografică a parcurilor în construcție a grupului VGP pe metri pătrați, cu 11%, după Germania cu 57% și înaintea Ungariei – 8%, Țările de Jos – 6%, Letonia – 6%, Cehia – 5%, Spania – 2%, Slovacia – 2%, Portugalia – 2% și Austria – 1%. De asemenea, România se află pe locul al doilea în cadrul grupului și în ceea ce privește valoarea noilor contracte de leasing, care este de peste 4,3 milioane EUR.
Sustenabilitate: un concept tradus în beneficii tangibile
„În România, remarcăm o creștere a segmentului logistic și semi-industrial, datorată, cu prioritate, centrelor regionale de distribuție din industria FMCG, auto și modă. În cazul VGP, 20% din creșterea totală se datorează clienților deja existenți, care și-au extins operațiunile, în cadrul portofoliului nostru. Preocuparea noastră față de sustenabilitate s-a dovedit în acest an, mai mult ca oricând, generatoare de valoare reală pentru clienții noștri, preocupați, în mod justificat, să găsească soluții alternative pentru generarea de energie și în general pentru gestionarea cât mai economică a resurselor. Chiriașii noștri au apreciat și solicitat soluțiile oferite de noi în ce privește eficientizarea costurilor operaționale, personalizarea compartimentării spațiilor, tehnologiile de ultimă oră și flexibilitatea de a asigura standarde superioare în ceea ce privește clădirile verzi”, declară Dana Bordei, Commercial Country Manager, VGP Romania.
Merită menționat și faptul că birourile VGP au contracte PPA pentru energie verde de la 1 ianuarie 2022 și se realizează noi construcții cu sisteme de încălzire fără gaz, acolo unde este posibil, ceea ce oferă chiriașilor o oarecare independență față de fluctuațiile prețului gazului.
În plus, VGP urmărește optimizări continue pentru a-și atinge obiectivul de reducere cu 55% a emisiilor de carbon din portofoliul său „în uz” până în 2030. În acest sens, compania îi sprijină pe clienții săi să facă tranziția către energia verde – atât în ceea ce privește clădirile, cât și flotele de mașini și/sau camioane. De exemplu Echipa de experți a VGP este pregătită să le ofere clienților săi, la cerere, instalații de panouri fotovoltaice proiectate pentru nevoile specifice de consum de energie ale fiecărui chiriaș, precum și stații de încărcare a vehiculelor electrice, atât pentru mașini, cât și pentru camioane. La fel de important - reducerea emisiilor de carbon reprezintă un dialog și o analiză continuă atât pentru clădirile construite înainte de 2018, cât și pentru cele noi.
Planuri pentru anul 2023
Pentru anul viitor, VGP va continua să urmărească atingerea obiectivelor cheie:
• Urmărirea strategiei ESG: neutralitatea netă a emisiilor de dioxid de carbon până în 2025 și reducerea brută de 50% până în 2030, printre altele;
• Continuarea investițiilor în România, urmărind 2 direcții majore de business: 1. să finalizeze construcția și închirierea tuturor obiectivelor din „Masterplan” la nivel național, 2. să identifice posibile locații noi, în funcție de cererile primite de la clienți. Legat de punctul din urmă, VGP crede în posibilitatea de a construi ceva nou, productiv, din vestigiile trecutului. Există numeroase zone industriale abandonate care pot fi valorificate, prin urmare există deja multe exemple extraordinare de astfel de locații în care VGP a investit și le-a oferit strălucirea binemeritată.