VGP, furnizorul paneuropean de spații imobiliare logistice și semi-industriale de înaltă calitate, îşi consolidează poziţia pe piaţa românească, prin dezvoltarea de noi locaţii în Bucureşti şi Brașov. La nivel european, dezvoltatorul belgian a încheiat anul pandemiei cu un profit net record, de 370,9 milioane de euro, şi cu nu mai puţin de 33 de proiecte aflate în construcţie, din care două de anvergură în ţara noastră.

În paralel, VGP continuă proiectele de investiţii în producţia de energie „verde”, având ca obiectiv atingerea neutralităţii din punct de vedere al emisiilor nete de dioxid de carbon până în 2025.

„2020 a fost un an de transformări pentru VGP şi, în ciuda noilor provocări pe care nimeni nu le prevedea, am reuşit să creştem de la 700 de milioane de euro (în 2019) la 1,3 miliarde de euro (anul acesta). De asemenea, am crescut semnificativ numărul contractelor de pre-închiriere pentru proiectele aflate în curs de construcţie, iar această evoluţie ne aşteptăm să continue şi în 2021”, a declarat Jan Van Geet, CEO VGP.

În România, VGP a început în noiembrie 2020 construcția unui nou parc logistic - VGP Park Brașov, pe terenul de 390.000 m˛ alocat parcului, iar în martie 2021 VGP a anunțat achiziționarea unei suprafețe de 250.000 m² în nordul Capitalei.

VGP Park Bucureşti (Nord) – locaţie de top, cu amplasare strategică, marchează intrarea VGP pe piața Bucureștiului

VGP Park București se va dezvolta pe un teren de cca. 250.000 m² și va avea o suprafață potențială totală de închiriere de aproximativ 120.000 m² împărțită în 4 clădiri. Parcul oferă flexibilitate viitorilor chiriași în ceea ce privește design-ul și opțiunile de customizare.

VGP Park Bucureşti este situat în partea de nord a Capitalei. Poziționat exact la intersecția autostrăzii A3 cu șoseaua de centură a Bucureștiului, cu acces direct la ambele, este situat ideal pentru a asigura accesul facil către centrul orașului, precum și conexiunea perfectă pentru distribuție în jurul Bucureștiului și spre nord, via autostrada A3, către Ploiești & Brașov.

Construcţia primei clădiri, cu o suprafaţă de 28.000 m², va începe în iunie 2021, iar livrarea către primii chiriaşi este programată pentru decembrie 2021.

„Suntem foarte încântaţi de achiziţia acestui teren poziţionat strategic, prin care VGP îşi face intrarea pe piaţa din Bucureşti. Cu acest nou parc vom putea oferi spaţii durabile, de înaltă calitate, într-o locaţie de top din Bucureşti”, a spus Adrian Crizbășianu, Country Manager VGP România.

VGP Park Braşov, lansat în Q4/2020, va deservi Brașovul și județele limitrofe

VGP Park Brașov este dezvoltat pe o suprafață de aproximativ 390.000 m² și va avea un potențial total de 180.000 m² disponibili pentru închiriere. Parcul logistic este situat adiacent oraşului şi șoselei de centură a Brașovului și are acces direct din drumul național E68 către Sibiu, fiind foarte aproape de conexiunea cu viitoarea autostradă A3 București-Brașov-Sibiu.

Prima clădire, cu o suprafață de 9.400 m², este planificată să fie dată în folosință la mijlocul acestui an. Fildas Trading a fost primul chiriaș confirmat din cadrul VGP Park Brașov, prima clădire fiind deja complet închiriată, un al doilea chiriaș fiind confirmat pentru restul de spațiu - compania de logistică ITC Logistic Romania.

VGP planifică demararea promptă în 2021 a celei de-a doua hale în Brașov, cu o suprafață închiriabilă de aproape 30.000 m². Noua hală va avea totodată și flexibilitatea de a acomoda spații de dimensiuni mici și medii, pentru a răspunde cerințelor pieței locale pentru astfel de spații.

„Suntem încântați că am demarat lucrările pentru VGP Park Brașov și avem oportunitatea de a oferi clienților noștri un parc logistic de primă clasă, într-o locație de top. Ne bucurăm să anunțăm că noul nostru parc a fost deja validat de către operatori de top din domeniul farma și logistică”, a afirmat Adrian Crizbășianu, Country Manager VGP România.

Certificare BREEAM pentru toate clădirile VGP & producţia de energie „verde”

VGP și-a stabilit totodată obiectivul atestării tuturor clădirilor noi care urmează să fie construite, începând din 2020, cu un nivel minim de certificare BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Method) Very Good.

Obiectivul pe termen mediu este ca până în 2025 compania să devină neutră din punct de vedere al emisiilor nete de dioxid de carbon. În plus, până în 2030 se doreşte reducerea cu 50% a gazelor cu efect de seră.

Jan Van Geet, CEO VGP, a declarat: „Angajamentul nostru de a atinge neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2025 este o preocupare personală pentru mine. Vreau să realizez schimbările necesare care sunt acum în mâinile noastre pentru a păstra cel mai bine resursele existente pentru generațiile viitoare. Sunt, de asemenea, convins că toate acțiunile noastre către un viitor mai durabil vor avea un impact pozitiv și ne vor consolida legăturile cu toți factorii interesați, precum chiriași, municipalități, investitori, parteneri de afaceri și angajați.”

Grupul belgian a lansat în 2019 noua divizie VGP Renewable Energy, responsabilă de amplasarea pe spațiul de acoperiș al parcurilor VGP de sisteme fotovoltaice și tehnologii energetice moderne.

VGP are în prezent o capacitate de producţie de energie „verde” instalată de 42,5 MWp şi încă 53,3 MWp în curs de instalare până la sfârşitul acestui an. VGP îşi susţine clienţii care doresc să-şi optimizeze activitatea, în paralel cu reducerea amprentei de carbon. Astfel, grupul belgian le oferă celor interesaţi consultanţă în managementul producţiei şi utilizării inteligente a energiei, dar şi o infrastructură modernă pentru încărcarea cu energie electrică sau cu celule de hidrogen a vehiculelor şi echipamentelor de manipulat aflate în operare.