București – 12 decembrie 2022. Ați investi într-o afacere care nu este sustenabilă? Întrebarea poate părea absurdă la prima vedere – cu siguranță, în prezent, toate afacerile ar trebui să fie sustenabile, nu-i așa? Oricât de surprinzător ar părea, răspunsul este „nu neapărat” sau, cel puțin, „nu neapărat în toate privințele”.

Unele afaceri nu sunt de la bun început „pentru totdeauna”. Cel mai evident exemplu este cel al industriilor extractive: resursele exploatabile sunt limitate. Ar investi cineva într-o astfel de afacere? La începutul lunii decembrie 2022, am văzut cum statul a autorizat deschiderea unei noi mine de cărbune de mare adâncime în nord-vestul Angliei, pentru a produce cărbune metalurgic destinat, în principal, industriei oțelului. Orice plan de afaceri pentru o astfel de investiție ar trebui, în mod evident, să ia în considerare faptul că investiția are o durată de viață limitată și că va fi necesar ca acest plan de afaceri să ofere randamentul investiției necesar pentru a reflecta acest lucru, inclusiv costurile de închidere. Sperăm că zilele în care astfel de afaceri sunt lichidate și lasă în urma lor probleme ecologice costisitoare sunt în urma noastră – cel puțin în Marea Britanie. În opinia mea, o afacere care este planificată astfel încât să aibă o durată de viață limitată și care este capabilă să genereze un profit suficient nu numai pentru a acoperi investiția, ci și costurile de închidere poate fi descrisă ca fiind „sustenabilă” pe durata perioadei de activitate planificate. Principiul juridic conform căruia „cel care poluează plătește” este un factor important pentru sustenabilitate. A fi „verde” sau ecologic nu mai urmărește doar să facă investitorii să se simtă bine: afacerile care poluează sau folosesc practici comerciale inacceptabile – cum ar fi sclavia modernă, mita și corupția – sunt susceptibile să suporte costuri și alte vulnerabilități care le pot afecta sustenabilitatea.

Este posibil ca alte afaceri să nu fie concepute să aibă o perioadă limitată de activitate, dar să fie depășite de noile tehnologii. Nu cu mult timp în urmă, un articol precum acesta ar fi fost dactilografiat la o mașină de scris mecanică sau electrică... Afacerile care se bazează pe o activitate de bază vulnerabilă la înlocuire tehnologică se pot diversifica în alte domenii, dar nu toate reușesc acest lucru. Probabil că ne putem gândi cu toții la exemple în acest sens. Unul dintre exemplele clasice pe care le cunosc a fost North British Locomotive Company din Glasgow, care, la un moment dat, a fost una dintre cele mai mari companii producătoare de locomotive din lume. În urmă cu puțin peste șaizeci de ani, aceasta a dat faliment, deoarece nu a reușit să își schimbe cu succes modelul de afaceri, trecând de la producția de locomotive cu aburi de calitate (multe dintre ele încă mai sunt în uz) la producția de locomotive diesel și electrice. Evident, aceasta nu a fost o afacere sustenabilă în retrospectivă – dar investitorii trebuie să aibă cea mai bună șansă de a stabili ce companii au modele de afaceri sustenabile înainte ca realitățile economice dure să demonstreze dacă o afacere sau o companie este sau nu sustenabilă.

Compromisul dintre transparența financiară în schimbul unei răspunderi limitate a acționarilor în cadrul societăților comerciale stă la baza acestui lucru, în special în cazul în care o societate este cotată la bursă și trebuie să publice rezultate financiare intermediare și prognoze, pe lângă conturile financiare auditate de la sfârșitul anului. Cu toate acestea, s-a recunoscut că sustenabilitatea nu este doar o chestiune de rentabilitate financiară, ci depinde și de aspecte nefinanciare. Acest lucru a fost reflectat în Directiva UE privind raportarea nefinanciară din 2014, care se aplică societăților cu peste 500 de angajați și care sunt bănci, societăți de asigurare sau cotate la bursă. Începând cu 2018, companiile vizate sunt obligate să publice un raport anual privind:

• Protecția mediului;

• Responsabilitatea socială și tratarea angajaților;

• Respectarea drepturilor omului;

• Combaterea corupției și a mitei; și

• Diversitatea consiliului de administrație (în funcție de vârsta, sexul și pregătirea educațională/profesională a membrilor consiliului),

în fiecare caz, din punctul de vedere al politicii, al riscurilor, al indicatorilor-cheie de performanță și al rezultatelor. Influența fiecăruia dintre aceste aspecte asupra chestiunii sustenabilității unei societăți și a activității sale este clară și, deși auditul extern al acestor aspecte nu este (încă) obligatoriu, este bine că, totuși, consiliile de administrație trebuie să ia în considerare aceste aspecte în pregătirea raportului anual nefinanciar al societății lor. Există astfel informații utile de care investitorii pot ține cont pentru a hotărî dacă o societate este „sustenabilă” – cel puțin pentru unele societăți. Să pară „verzi” sau responsabile din punct de vedere ecologic poate fi un avantaj pentru companiile care doresc să atragă investitori și au existat preocupări legate de faptul că unele companii prezintă imagini care nu sunt pe deplin justificate de realitățile care stau la baza lor, așa-numitul „greenwashing” sau dezinformarea ecologică.

Vestea este că, în UE, sistemul de solicitare a unei raportări nefinanciare exacte de la societățile comerciale este în curs de înăsprire și extindere. O nouă directivă a UE, Directiva privind raportarea corporativă de sustenabilitate, urmează să fie publicată în curând. Aceasta va aduce schimbări majore în modul de funcționare a societăților comerciale din UE, deși rămâne de văzut cum vor fi transpuse cerințele sale în legislația românească.

Societățile care nu fac obiectul regimului actual de raportare nefinanciară vor fi vizate de Directiva privind raportarea corporativă de sustenabilitate. Se preconizează că numărul societăților vizate de noul regim va crește de la aproximativ 11.600 la aproximativ 49.000, criteriile de aplicabilitate fiind extinse pentru a include toate societățile cotate pe piețele reglementate ale UE (cum ar fi Bursa de Valori București) și toate „societățile mari”, adică societățile care îndeplinesc cel puțin două dintre următoarele trei criterii:

• 250 de angajați; și / sau

• Cifra de afaceri de cel puțin 40.000.000 de euro; și / sau

• Active totale de cel puțin 20.000.000 de euro.

Pe lângă gama anterioară de aspecte care trebuie raportate, noul regim va impune raportarea riscurilor legate de sustenabilitate (inclusiv schimbările climatice) și a impactului activităților societăților vizate asupra societății și mediului. Vor exista cerințe speciale cu privire la modul în care rapoartele prezintă poziția (inclusiv cerința de a permite compararea rapoartelor folosind taxonomia standard a UE și de a permite citirea automată) și, în special, trebuie remarcat faptul că rapoartele vor trebui în continuare să specifice:

• Cum afectează aspectele legate de sustenabilitate performanța, poziția și dezvoltarea societății; și

• Cum afectează activitatea lor oamenii și mediul înconjurător.

Această abordare cu „dublă materialitate” este întărită de un proces de identificare a subiectelor care sunt importante pentru părțile interesate din societățile afectate. Similar, rapoartele vor trebui să prezinte mai multe informații cu privire la viitor (cu obiective și progrese în atingerea acestora), precum și să acopere aspecte intangibile, cum ar fi capitalul intelectual, uman și social.

Poate că una dintre cele mai importante schimbări care vor fi introduse de Directiva privind raportarea corporativă de sustenabilitate va fi cerința de verificare independentă a rapoartelor nefinanciare. Zilele în care companiile afectate puteau, pur și simplu, să pretindă că sunt sustenabile se apropie de sfârșit.

Pentru societățile care fac deja obiectul Directivei privind raportarea nefinanciară, se preconizează că noile cerințe se vor aplica pentru exercițiul financiar 2024, urmând ca raportarea pentru acel exercițiu financiar să fie publicată în 2025. Ne întrebăm dacă acest nou regim de raportare nefinanciară privind sustenabilitatea corporativă ar fi evitat unele dintre dezastrele corporative istorice, cum ar fi prăbușirea North British Locomotive Company. Însă una este să le oferim acționarilor instrumentele necesare pentru a identifica ce societăți au, într-adevăr, o probabilitate mai mare de a fi sustenabile și ceva foarte diferit să ne așteptăm ca acestea să fie capabile să exercite o presiune eficientă din partea acționarilor asupra conducerii societăților care nu acordă atenția cuvenită sustenabilității.

Neil McGregor, Vice-Chair for Corporate Governance & relations with the British Chambers of Commerce, immediate Past Chair, BRCC