Pentru o lungă perioadă de timp, Uniunea Europeană era privită ca o entitate ciudată, cam ca opusul unei mari puteri, în sensul că dispunea de o mare putere soft, dar nu și de o putere hard pentru a o susține. Banii curgeau într-adevăr de la Bruxelles, dar când venea vorba de lucruri precum chestiuni militare, NATO era vioara întâi. Și în timp ce toată lumea iubea beneficiile pieței unice libere, aplicarea legii și sistemul judiciar erau domenii pe care statele membre preferau să le păstreze pentru sine. Din păcate, infractorii nu cunosc astfel de scrupule, umblând liber pe continent.

La un moment dat, UE a pus piciorul în prag. Statele au recunoscut necesitatea de a consolida cooperarea în materie judiciară și penală și au înființat organisme precum Eurojust și Europol pentru a se ocupa de rețelele criminale europene transnaționale: traficanți de toate felurile, spălători de bani, răpitori, bande care exploatează persoane vulnerabile pentru muncă sau servicii sexuale.

Însă, într-o privință, statele au acționat aparent cu mai puțin avânt: combaterea acțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii. Într-adevăr, s-au înregistrat unele progrese în acest domeniu încă din 1988, când a fost creată o Unitate de coordonare antifraudă, urmată în 1999 de Oficiul European de Luptă Antifraudă OLAF. Dar organismele precum OLAF nu sunt foarte eficiente, lucru care devine evident deja din limbajul pe care îl folosesc în documentele oficiale pentru a-și descrie modul de operare. OLAF primește informații despre posibile fraude și nereguli de la o gamă largă de surse, în principal din controalele efectuate de cei responsabili de gestionarea fondurilor UE în cadrul instituțiilor europene sau al statelor membre. OLAF poate face audieri și inspecții ale spațiilor. După încheierea unei investigații, OLAF recomandă măsuri instituțiilor UE și autorităților naționale relevante, care includ, de obicei, anchete penale, recuperări financiare sau alte măsuri disciplinare și administrative. Ulterior, OLAF monitorizează modul în care sunt puse în aplicare aceste recomandări. Cu toate bunele intenții, noțiuni precum „recomandare” și „monitorizare” nu semnalizează cu adevărat o combatere dură a infracțiunilor împotriva intereselor UE.

De aceea, de ceva timp era clar că era nevoie de un instrument mai tăios pentru a combate infracțiunile împotriva UE în ansamblu. Povestea acestui instrument - Parchetul European sau, mai pe scurt, EPPO - implică două juriste proeminente din România - una acționând în prima linie a politicii judiciare a UE, iar cealaltă luptând împotriva criminalității ca șefă a temutei și detestatei unități anticorupție DNA.

Europarlamentarul român Monica Macovei este un nume cunoscut în cercurile politice de la Bruxelles. În calitate de legiuitor european, e cunoscută pentru că a insistat neîncetat pe subiecte precum confiscarea extinsă. În 2014, Parlamentul European a adoptat cu larga ei contribuție propunerile pentru o directivă privind înghețarea și confiscarea produselor infracțiunii în Uniunea Europeană. Observând că mai puțin de 1 % din veniturile provenite din infracțiuni sunt înghețate și confiscate, iar cea mai mare parte a acestor „bani murdari” sunt spălați, Macovei a insistat că prioritatea UE trebuie să fie urmărirea transfrontalieră a banilor și confiscarea profiturilor infractorilor. Trimiterea unor persoane la închisoare, dar lăsarea banilor în circulație nu poate fi tolerată, afirma ea.

Conform directivei „sale”, confiscarea extinsă se aplică unui număr mai mare de infracțiuni decât până la adoptare - de exemplu, infracțiunilor „gulerelor albe”, cum ar fi corupția activă și pasivă în sectorul public și privat, implicând, de asemenea, funcționari ai UE și ai statelor membre, participării la o organizație criminală.

Macovei și-a îndreptat apoi atenția către un parchet care să lucreze la nivelul UE. În 2015, într-o declarație scrisă împreună cu Kristalina Georgieva, pe atunci comisar pentru buget, și Vera Jourova, comisar pentru justiție, ea a criticat faptul că UE nu era în măsură să urmărească penal activitățile infracționale împotriva bugetului său, deoarece anchetele și urmăririle penale rămâneau în întregime în mâinile autorităților naționale, iar eforturile autorităților naționale de combatere a infracțiunilor financiare împotriva bugetului UE variau considerabil de la un stat membru la altul. Dimensiunea problemei este europeană și, prin urmare, avem nevoie și de un răspuns european: un Parchet European cu o misiune clară și cu puteri de investigare în întreaga UE și de urmărire penală a infracțiunilor împotriva bugetului UE. Biroul are nevoie de puteri de supraveghere clar definite - și trebuie să fie complet independent, după cum conturau cele trei autoare conceptul.

În 2017, în momentul în care Parlamentul European a consimțit la EPPO, Monica Macovei a scris că votul a fost punctul final după mulți ani în care a negociat cu miniștrii Justiției și de Interne din statele membre.

Cu toate acestea, nu toate eforturile ei au avut succes în totalitate. Unele țări care primesc sume mari de la Bruxelles - Ungaria și Polonia - au decis să nu se alăture EPPO, Suedia s-a ținut deoparte, dar vrea să se alăture, posibil chiar anul acesta, în timp ce Danemarca și Irlanda au o opțiune de excludere totală din spațiul de libertate, securitate și justiție.

Dar chiar și statele care s-au alăturat oficial au o istorie complicată cu instituția nou formate: guvernul sloven a reținut numirea procurorilor delegați sloveni, astfel încât biroul a fost efectiv împiedicat să efectueze investigații privind fraudele în Slovenia atunci când și-a început activitatea în iunie 2021. Abia în noiembrie 2021, EPPO a putut, în sfârșit, să-i numească pe procurorii sloveni.

Și apoi, bineînțeles, există cazul României. Chiar dacă Laura Codruța Kövesi, fosta șefă al agenției naționale de combatere a corupției DNA, a fost considerată în general favorită și cea mai calificată pentru a fi prima șefă a EPPO, propria țară i-a refuzat sprijinul, probabil pentru că a călcat pe bătături prea mulți politicieni corupți în timpul carierei sale de șefă a DNA. Intransigența cu care s-a îndreptat împotriva corupției din țara sa nu i-a adus doar bile albe.

Totuși, rațiunea a prevalat, iar în iunie 2021, EPPO a început să lucreze cu Kövesi la cârma sa.

Au început să sosească rapoarte de la autoritățile naționale, de la instituțiile, organismele, organizațiile și agențiile UE, precum și de la entități private, inclusiv cetățeni. Aceste rapoarte sunt apoi înregistrate și verificate, iar ulterior evaluate de una dintre cele 15 camere permanente, fiecare formată din trei procurori europeni. Pentru a asigura o evaluare independentă a cazurilor, niciunul dintre membrii camerelor permanente nu provine din țara din care provine raportul, ne-a explicat o purtătoare de cuvânt a EPPO. După ce camera permanentă decide să inițieze un caz, acesta este atribuit unui procuror european delegat care se ocupă de anchetă, pe baza principiului conform căruia un procuror european delegat dintr-o anumită țară va investiga un caz care privește țara respectivă. Acesta va colabora cu autoritățile naționale, cum ar fi poliția sau vama, precum și cu judecătorii locali, în cazul în care vor fi necesare măsuri judiciare, cum ar fi percheziții sau interceptări telefonice. Toate cazurile sunt trimise de către procurorii EPPO în fața instanțelor naționale, ni s-a explicat.

Cazurile tipice pentru procurorii EPPO sunt fraudele în materie de TVA, inclusiv așa-numitele fraude de tip carusel sau „missing trader”. Pe baza estimărilor, aceste infracțiuni costă autoritățile fiscale aproximativ 60 de miliarde de euro anual în pierderi de taxe și, în general, implică grupuri de crimă organizată, informează Europol. Infractorii creează o rețea de firme și persoane fizice în mai multe țări, pentru a abuza atât de procedurile comerciale naționale și internaționale, cât și de cele de contabilizare a veniturilor.

Deoarece TVA se aplică doar vânzărilor în interiorul unui stat membru în cota națională aplicabilă, comercianții pot importa bunuri fără a contabiliza imediat TVA. Orice TVA percepută pe vânzări trebuie declarată și plătită autorității fiscale a statului membru. În cazuri simple, escrocii vând bunurile, percep TVA de la cumpărători, dar apoi nu o plătesc autorităților fiscale. Cazurile mai complexe de fraudă în materie de TVA sunt cunoscute, de obicei, sub numele de fraude de tip carusel: Mărfurile sunt importate și vândute prin intermediul unei serii de societăți înainte de a fi exportate din nou. Prima societate din lanțul intern percepe TVA de la un client, dar nu o plătește guvernului, devenind ceea ce se numește „operator dispărut” -- missing trader în limba engleză. Exportatorii de bunuri solicită și primesc rambursarea unor TVA care nu au fost plătite niciodată, mai descrie Europol schema.

Și ce se întâmplă cu rezultatele de până acum? EPPO a publicat deja primul raport annual pe 2021, care acoperă efectiv doar cele șapte luni de când și-a început activitatea. Din punct de vedere cantitativ, la sfârșitul anului 2021, existau 515 investigații active, cu un prejudiciu estimat la 5,4 miliarde de euro. 17,6% dintre acestea se refereau la fraude în domeniul TVA, pentru un prejudiciu total estimat la 2,5 miliarde de euro. Între o treime și un sfert dintre investigații au o dimensiune transfrontalieră. În ceea ce privește aspectul calitativ, raportul menționează că EPPO aduce un avantaj decisiv autorităților de aplicare a legii în investigațiile transfrontaliere. Fără formalități greoaie de asistență juridică reciprocă, organizarea de percheziții sau arestări coordonate la nivel transfrontalier a fost o chestiune de săptămâni, în loc de luni. Accesul fără precedent la informații operaționale prin intermediul sistemului său de gestionare a cazurilor a permis EPPO să stabilească conexiuni între diferite investigații (și ulterior să le fuzioneze), să identifice mai multe probe și bunuri care trebuie asigurate și indisponibilizate.

Din păcate, raportul admite, de asemenea, că, după șapte luni de operațiuni, a devenit clar că nivelul de detectare a fraudei care afectează interesele financiare ale UE este sub optim și variază semnificativ de la un stat membru la altul. Acest lucru este vizibil în special în ceea ce privește partea de venituri a bugetului UE, mai multe state membre nereușind să detecteze nicio fraudă gravă în domeniul TVA, precum și un număr surprinzător de scăzut de rapoarte privind frauda vamală.

În mod evident, mai sunt multe de făcut. Dar, cel puțin, lucrurile par să se îndrepte în direcția bună.

 

Alex Gröblacher