Raiffeisen Bank a încheiat primul trimestru cu un profit net de 218 milioane de lei, mai mare cu 10%, pe fondul creșterii activității tranzacționale a clienților, atât persoane fizice, cât și companii, în paralel cu menținerea profilului de risc al băncii la un nivel foarte bun.  

„Rezultatele noastre bune din primele trei luni ale anului 2022 reflectă procesul de relansare economică, manifestat imediat după perioada cea mai critică a pandemiei. Astfel, soldul de credite nete al băncii a crescut cu 19% față de T1 2021, cu rezultate bune pentru toate segmentele de business. Stocul creditelor acordate corporațiilor a înregistrat o evoluție excelenta, cu o creștere de 30%, în timp ce activitatea de creditare pentru categoria de clienți IMM a generat un avans al stocului de aproape 10%, iar pentru creditele acordate persoanelor fizice am obținut o creștere similară, de 11% an la an. Depozitele atrase de bancă au înregistrat o creștere de 13% în primul trimestru al anului 2022, față de aceeași perioadă din 2021, în principal din sectorul corporațiilor mari și medii. Din 24 februarie 2022 ne confruntăm însă cu o situație extrem de imprevizibilă și dificilă, războiul din Ucraina, care determină schimbări în comportamentul clienților. Mai ales în momente ca acestea, facem tot posibilul pentru a oferi clienților cele mai bune sfaturi financiare și ne străduim să îmbunătățim interacțiunea cu banca pentru a le face viața mai ușoară”, a spus Zdenek Romanek, președinte & CEO Raiffeisen Bank. 

Venitul operațional al băncii la 31 martie 2022 a fost de 692 de milioane de lei, cu 12% mai mult decât în trimestrul I al anului precedent.

Veniturile din dobânzi au crescut cu 16%, susținute de volume de credite mai mari, dar și de un trend ascendent pentru ratele de dobândă din piață, iar veniturile nete din comisioane au avansat cu 12% față de T1 al anului trecut, pe fondul unei activități tranzacționale intense a clienților, în special în ceea ce privește schimburile valutare și comisioanele din asigurările aferente creditelor. 

Cheltuielile operaționale în primul trimestru sunt în creștere cu 8% față de T1 2021, în special din zona costurilor salariale, a cheltuielilor IT și, într-o măsură mai mică, din zona de utilități și carburanți. Presiunile inflaționiste care afectează economia în ansamblu își fac simțite efectele și asupra costurilor operaționale ale băncii. 

„Cu toate aceste presiuni asupra costurilor, prioritățile noastre rămân să fim o echipă valoroasă de profesioniști, mulțumită de mediul de lucru și să continuăm investițiile în digitalizarea serviciilor băncii pentru a răspunde cât mai bine și mai rapid nevoilor clienților. Luăm în calcul optimizarea unor cheltuieli neesențiale pentru strategia noastră, cum sunt cele pentru operațiunile cu numerar sau cheltuielile cu chiriile. Costul cu provizioanele se menține la un nivel scăzut, pe fondul unui comportament bun de plată al clienților noștri, care au reușit să depășească mai bine decât ne-am fi așteptat provocările perioadei pandemice”, a adăugat Zdenek Romanek.  

Anul 2022 a adus noi provocări geopolitice și economice, iar abordarea prudentă a băncii cu privire la riscul de credit a determinat creșterea costului cu provizioanele de la 8 milioane de lei în T1 2021 la 20 milioane de lei în T1 2022. 

Portofoliul de clienți digitali activi persoane fizice a crescut cu peste 50.000 de utilizatori activi în primele trei luni ale acestui an, ajungând la peste 1,1 milioane de clienți digitali activi la 31 martie 2022. 

În luna martie, ca urmare a evoluției ratelor de piață, a inflației, dar și a situației create de războiul din Ucraina, banca a crescut dobânzile la produsele de economisire în lei, cu până la 2,5 puncte procentuale.

Raiffeisen Bank continuă să fie unul dintre liderii pieței cardurilor de credit din România, cu un portofoliu de peste 550.000 de carduri active. Numărul tranzacțiilor e-commerce efectuate de persoane fizice prin intermediul cardurilor de debit Raiffeisen Bank a crescut cu 34%, față de primele trei luni ale anului trecut.

Banca a venit în sprijinul cetățenilor ucraineni refugiați în România, prin oferirea accesului fără costuri la servicii bancare esențiale. Pentru cardurile emise în Ucraina, plățile la POS-urile băncii și retragerile de numerar de la ATM/MFM-urile băncii au costuri 0.

„De asemenea, cetățenii ucraineni își pot deschide un cont curent cu card de debit atașat, în lei, emis pe loc, în orice agenție a băncii, pe baza pașaportului sau a actului de identitate ucrainean. În plus, cei care fac și dovada unui contract de muncă înregistrat în România pot beneficia de toate produsele și serviciile din oferta băncii. Raiffeisen Bank a pus la dispoziția clienților săi și opțiunea de donație în aplicația Smart Mobile, pentru Fondul de Urgență lansat de United Way, care sprijină direct familiile refugiate în România din cauza războiului din Ucraina”, arată banca.   

Grupul Raiffeisen are 25 de ani de activitate pe piața bancară din România și deservește peste 2,28 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.