Dezvoltatorul, investitorul și operatorul imobiliar Prime Kapital, lider în Europa Centrală și de Est, a finalizat o finanțare verde în valoare de 125 milioane de euro acordată de un club de bănci, în cadrul structurii joint-venture deținute împreună cu MAS plc, investitor imobiliar listat la Bursa de la Johannesburg.

Structurată în mai multe tranșe, facilitatea de credit este acordată de un club de patru bănci locale și internaționale, ca finanțare de proiect pentru cinci centre comerciale recent deschise în România și un al șaselea în curs de dezvoltare. Acestea sunt: Centrul comercial deschis de Prime Kapital în Zalău, Dâmbovița Mall (în Târgoviște), Centrul comercial Sepsi (în Sfântu Gheorghe), Centrul comercial Bârlad, Centrul comercial Prahova (în Ploiești), precum și proiectul în curs de dezvoltare, Alba Iulia Mall.

„Suntem încântați de finalizarea acestei tranzacții semnificative pe piață, privind finanțarea unui portofoliu de centre comerciale recent deschise în România. Apetitul de finanțare al băncilor locale și internationale pentru acest tip de tranzacție a fost unul important și încurajator. Credem că sprijinul financiar primit din partea comunității bancare reprezintă o validare a strategiei investiționale de retail a Prime Kapital, care se bazează pe investiții comerciale verzi, diversificate geografic și sustenabile, cu un puternic impact asupra dezvoltării comunității locale. Dorim să transmitem toate aprecierile noastre colegilor din Raiffeisen Bank și Alpha Bank, precum și echipei de avocați Dentons, care au lucrat cu profesionalism la această tranzacție”, a declarat Johan de Lange, Partener Prime Kapital.

Cu Raiffeisen Bank și Alpha Bank Bank în calitate de aranjori principali mandatați şi finanţatori, facilitatea de 125 milioane de euro  se adaugă celorlalte linii de finanțare pe termen lung existente, accesate de Prime Kapital cu scopul finanțării dezvoltării proiectelor.

„Ne bucură deschiderea cu succes a Dâmbovița Mall, precum și a centrelor comerciale Sepsi, Bârlad și Prahova, într-o perioadă caracterizată de incertitudinea generată de pandemia COVID-19 în ultimele 24 de luni. Gradul excepțional de închiriere a acestor centre comerciale a reprezentat o garanție a performanței lor operaționale după deschidere, atingând un nivel comparativ cu perioada anterioară pandemiei, ceea nu doar dovedește eficiența strategiei de dezvoltare și investiționale a Prime Kapital în Europa Centrală și de Est, ci și profitabilitatea acestor centre”, a adăugat Johan de Lange.

În acord cu obiectivele de sustenabilitate ale Prime Kapital și ale partenerului său MAS plc, această nouă finanțare va contribui la susținerea dezvoltării mai multor noi proiecte verzi, care fac parte din portofoliul proiectelor de dezvoltare din CEE al Prime Kapital.      

„Acesta este un proiect important din punct de vedere al valorii și complexității, care susține planurile de dezvoltare ale Prime Kapital. Mai mult, această finanțare este în linie cu strategia noastră privind proiectele verzi sustenabile, care aduc o adevărată valoare comunității și mediului de afaceri”, a declarat Periklis Voulgaris, Vice Președinte Executiv al Alpha Bank.

Raiffeisen Bank S.A. a coordonat finanțarea, care a fost aranjată și acordată de Raiffeisen Bank S.A., Alpha Bank România S.A., Raiffeisen Bank International AG și Alpha Bank S.A., iar Alpha Bank România a acționat în calitate de agent de facilitate și agent de garanții. Echipele de drept bancar și drept imobiliar din cadrul firmei de avocatură internațională Dentons au asistat băncile în această tranzacție.