Norofert Group, principalul producător român de inputuri organice, raportează o cifră de afaceri de 33,4 milioane de lei în primele nouă luni din 2021, în creștere cu 60% față de aceeași perioadă a anului trecut și un profit net de 4,9 milioane de lei.

Compania continuă dezvoltarea pentru crearea unui conglomerat agro-alimentar care să acopere întreg lanțul, de la producție vegetală, la inputuri și vânzarea producțiilor obținute.

„Primele nouă luni ale anului 2021 au adus creștere pe toate liniile de business ale Norofert. De asemenea, vedem o majorare a marjei pentru activitatea principală a companiei noastre, producția de inputuri pentru agricultura ecologică, și ne așteptăm să își păstreze acest trend și în 2022, datorită comercializării liniei de îngrășăminte solide produse în fabrica din Filipeștii de Pădure. În 2021, produsele Terra-Clean, Country 600 și N-Bacter au devenit printre cele mai căutate produse de către fermierii care operează terenuri în sistem ecologic dar și de către cei care doresc să reducă aportul de produse chimice în culturile convenționale. În ceea ce privește gama Hobby, vânzările online au crescut, acesta fiind un semn clar că piața de retail se maturizează și își dorește produse prietenoase cu mediul. În această perioadă ne-am axat puternic și pe tradingul cu cereale ecologice, care reprezintă un vector de creștere a cifrei de afaceri, deoarece am reușit să încheiem contracte de preluare a mărfii rămase libere după compensarea soldurilor. Această linie de business reprezintă garanția recuperării creanțelor din piață,” a declarat Vlad Popescu, CEO al Norofert Group.

În primele nouă luni din 2021, Norofert a înregistrat creșteri foarte bune în ceea ce privește vânzările de îngrășăminte de sol, datorită semnării unor contracte de import din Egipt pentru îngrășăminte cu conținut de fosfor. Aceste contracte oferă acces direct la materia primă pentru linia de îngrășăminte, fapt ce va conduce la asigurarea unei stabilități și predictibilități pentru următorii ani față de fluctuațiile de pe piața îngrășămintelor, arată compania.

În 2021, compania a lansat o linie de business nouă, farmingul ecologic, și a semănat deja 461 ha de culturi de toamnă – grâu, orz și rapiță în sistem de conversie ecologică 2, urmând ca din 2022, întreaga suprafață să devină certificată ecologic. Diferența de suprafață până la 1.000 ha va fi cultivată cu porumb, începând cu martie 2022.

În ceea ce privește subsidiara Agroprod, Norofert are în plan o serie de investiții, precum construcția de capacități de depozitare cereale de aproximativ 10.000 de tone și un sistem automat de irigații pentru 400 ha.

Pentru activitatea privind tradingul cu cereale ecologice, Norofert a reușit în 2021 să gestioneze cantități importante de floarea-soarelui și grâu ecologice, prin utilizarea oportunității de depozitare a unor cantități pentru urmărirea fluctuaților de preț și mărirea profitabilității pentru acest segment de business.

Acțiunile Norofert Group sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu 3 martie 2020 și se tranzacționează sub simbolul NRF.