IULIUS, singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, a încheiat recent un parteneriat cu International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, pentru elaborarea unei strategii de decarbonizare a întregului portofoliu al companiei și de atingere a țintei de net-zero emisii.

Prin intermediul platformei Green Pathways for Real Estate Institutional Portfolios (GRIP), IFC va oferi soluții în vederea definirii, implementării și finanțării planurilor IULIUS de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și de a atinge neutralitatea emisiilor CO2 cât mai curând posibil. Parteneriatul marchează primul angajament de acest fel din România, arată compania.

„Clădirile sunt responsabile pentru o treime din emisiile de gaze cu efect de seră de la nivel global. Prin acest parteneriat, Iulius și IFC contribuie la accelerarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice în dezvoltările imobiliare”, a spus Ary Naim, Manager Regional al IFC pentru Europa Centrală și de Sud-Est.

IULIUS deține singura rețea naţională de malluri din România certificată LEED (Leadership in Energy and Environmental Design). La acestea se adaugă și ansamblurile mixte Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara şi toate cele 15 imobile de birouri din rețeaua United Business Center din Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, care au certificări pentru clădiri verzi.

„Suntem deosebit de încântaţi de acest nou parteneriat, care ne va ajuta să ducem la următorul nivel strategia noastră de sustenabilitate. Compania a trecut deja printr-un proces complex de implementare a unor standarde ridicate de eficiență energetică, gestionare sustenabilă a spaţiilor verzi, a suprafețelor exterioare și a deșeurilor, dar și a altor soluții durabile, fapt confirmat de certificările LEED. Însă, ne dorim să contribuim și mai mult la menținerea unui mediu sănătos prin reducerea amprentei de carbon în toate cele opt proiecte ale noastre”, a declarat Dan Adrian Chelaru, Group Sustainability Officer IULIUS.

În 2021, IULIUS a atras primul credit verde acordat unei companii românești de către IFC, în valoare de 72 milioane de euro, pentru Palas Campus din Iaşi. Amplul proiect de birouri, ce va fi inaugurat în primăvara acestui acestui an, se află și în plin proces de obţinere a unei duble certificări green: EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies) al IFC și LEED al US Green Building Council.

IFC este cea mai mare instituție globală de dezvoltare concentrată pe sectorul privat din piețele emergente. În anul fiscal 2022, IFC a angajat o sumă record de 32,8 miliarde de dolari în favoarea unor companii private și instituții financiare din țări în curs de dezvoltare.

Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 20 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.