Ana Hotels finalizează prima etapă a procesului de renovare a Athénée Palace Hilton  

Ana Hotels finalizează prima etapă a procesului de renovare a Athénée Palace Hilton

Grupul ANA Hotels, deținut de omul de afaceri George Copos, a anunțat finalizarea primei etape a procesului de renovare a Athénée Palace Hilton, respectiv „Aripa nouă” cu cele 132 de camere, lucrările fiind finalizate în mai puțin de șase luni, după o investiție care s-a ridicat la 13 milioane euro.

Hotelul a trecut prin trei renovări fundamentale în istoria sa de peste un secol. În acest an, ANA Hotels a început cea de-a patra mare renovare a clădirii-monument, situată între Ateneul Român și Palatul Regal. Investiția totală, planificată inițial la 25 milioane de euro, ar putea ajunge la 30 de milioane de euro până la finalul proiectului.

„Sunt român, investesc în România, cred în România și în lucrul bine făcut. Vreau să fac lucruri deosebite, care să rămână”, a spus proprietarul ANA Hotels, într-o conferință de presă.

Finanțarea lucrărilor este asigurată atât din surse proprii, cât și dintr-un credit pe care compania l-a contractat de la BRD – Groupe Société Générale, în baza unui parteneriat de peste 20 de ani.

Conceptul arhitectural a fost realizat de compania Alexander James International din Londra, implementarea efectivă a conceptului a fost realizată de compania românească Inegal Design, iar antreprenor general a fost compania Bog’Art.

„Noua înfățișare a camerelor Athénée Palace Hilton are la bază un concept de amenajare actual, elegant, dar complementar cu istoria de peste 107 ani a hotelului. Un accent puternic s-a pus pe calitatea materialelor folosite, iar particularitățile tehnice sunt definite de tehnologii avansate și inovatoare de ultimă generație, pentru ca oaspeții să se bucure de o ședere unică într-o locație de prestigiu având facilități luxoase și totodată moderne”, arată ANA Hotels.

Totodată, investiția a vizat și reproiectarea completă a sistemelor de alimentare cu apă, a celor de climatizare și a întregii tâmplării exterioare și interioare. Astfel, Athénée Palace Hilton urmărește reducerea amprentei asupra mediului și integrarea investițiilor ca proiecte cu impact social prin inovații ecologice și tehnologice.

Hotelul Athénée Palace Hilton este unul dintre cele mai sofisticate și prestigioase repere ale orașului București. Construit în 1914 și situat în inima orașului, hotelul oferă vedere spectaculoasă către Piața Revoluției, Ateneul Român și Palatul Regal. Hotelul oferă o multitudine de facilități premium în cele 278 de camere și apartamente, 13 săli de ședințe, un club de sănătate cu piscină și două restaurante, o terasă și un bar.

ANA Hotels, cel mai mare grup hotelier privat românesc, mai deține hotelurile Crowne Plaza București, trei unități hoteliere la Poiana Brașov și Hotelul Europa din Eforie Nord.

Din 1996, hotelul este operat, pe baza unui contract de management, de grupul internațional Hilton Worldwide Holdings Inc. Cu peste 575 de hoteluri pe șase continente, proprietățile Hilton Hotels & Resorts sunt situate în cele mai căutate destinații din lume.

Cursul valutar al leului
1 Leu
USD
4.1340
EUR
4.9250
GBP
5.7441
CHF
4.4992
22 iunie 2021

Contact

Green Gate Offices

Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 22

Sector 5, 050883 București

E-mail: fake@fake.com

Telefon: +40 (0)21 407 49 14

Tine legatura

Urmăriți-ne pe social media și fiți la curent cu cele mai recente evenimente.

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul nostru și nu ratați niciodată știrile interesante