Tehnologia medicală din Austria cuprinde orice, de la dispozitive de diagnosticare și instrumentar stomatologic, până la construirea și administrarea de mari spitale.
Tehnologia medicală și științele vieții sunt printre cele mai importante sectoare economice ale secolului XXI. Evoluțiile demografice, progresul medicinei și provocarea de a integra continuu inovații stimulează cererea de noi soluții în sectoarele sănătății și tehnologiei medicale. Mai ales că digitalizarea joacă un rol important de câțiva ani.
Cei care își pot adapta în mod corespunzător gama de bunuri și / sau servicii la astfel de condiții dinamice vor putea avea succes pe orice piață, iar competențele furnizorilor de servicii din Austria le asigură acestora un loc printre jucătorii de top la nivel internațional. În ultimul deceniu, țara a înregistrat o creștere economică și s-a impus ca un centru al industriei științelor vieții. Companiile inovatoare din Austria se bucură atât de avantajul unei rețele răspândite de instituții academice excelente, cât și de prezența unor companii care sunt lideri mondiali în domeniu.
Cifra de afaceri pentru toate cele 554 de firme din sector a înregistrat recent o valoare de 8,44 miliarde de euro. Industria tehnologiilor medicale are o bază largă, companiile multinaționale și-au stabilit sediul sau unități de producție în Austria pentru a beneficia de localizarea geografică a țării, în inima Europei. Un alt factor cheie de success îl reprezintă cooperarea strânsă dintre producători, furnizori și prestatori de servicii. De la analiza glicemiei la scaune cu rotile, de la scanere CT la seringi hipodermice și tehnologii inteligente, firmele austriece din domeniul tehnicii medicale și-au câștigat o reputație excelentă.
Austria este o țară care înregistrează unul dintre cele mai mari raporturi între costurile aferente îngrijirilor medicale și PIB și are unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate.
Așadar, nu ar trebui să surprindă faptul că tot mai mulți pacienți români aleg serviciile medicale din Austria, fie că este vorba de operații, servicii în perioada de convalescență, medicină preventivă sau chiar în domeniul îngrijirii corporale.
Mai multe informații despre companiile de top, precum și sugestii privind colaborarea cu companii austriece, se pot găsi în publicația noastră
FRESH VIEW on medical technologies.
Echipa ADVANTAGE AUSTRIA București