Obligațiunile suverane au protejat piața financiară nebancară în fața riscurilor provocate de pandemie, iar aversiunea la risc a investitorilor s-a manifestat pe perioada crizei provocată de COVID printr-o migrație a acestora dinspre piețele de acțiuni înspre titlurile de stat. Toate cele trei sectoare financiare nebancare – piața de capital, piața pensiilor private și piața asigurărilor – s-au protejat în fața riscurilor financiare provocate de pandemia COVID-19 prin intermediul obligațiunilor suverane deținute în portofoliu. Fondurile de pensii private au o expunere de 67% pe titlurile de stat, societățile de asigurare au investit 42% din activele lor tot în titluri de stat, iar portofoliile investiționale ale organismelor de plasament colectiv dețin circa 26% obligațiuni suverane.

Este important de analizat gradul de interconectare, la nivel local, al piețelor financiare nebancare, precum și modul în care poate acesta favoriza răspândirea tensiunilor economice generate de criza sanitară, în contextul impactului sever al pandemiei COVID-19 asupra economiei globale și al efectelor fenomenului de contagiune economică. Specificul activității asigurătorilor, fondurilor de investiții și de pensii face ca activele financiare deținute să aibă un rol extrem de important pentru capacitatea acestora de a-și respecta obligațiile asumate față de asigurați/investitori/participanți. Totodată, un șoc resimțit de unul dintre emitenții de astfel de instrumente sau de una dintre piețele pe care acestea se tranzacționează, cu pondere semnificativă în activele agregate la nivelul unuia dintre sectoarele financiare nebancare, ar putea avea implicit efect asupra performanței sau stabilității sectorului respectiv. Din perspectiva asigurării stabilității financiare, monitorizarea interconectării piețelor financiare nebancare, prin prisma deținerilor bilanțiere, este cu atât mai importantă cu cât poate contribui la identificarea migrării riscurilor între cele trei piețe. De altfel, Raportul privind stabilitatea piețelor financiare nebancare, elaborat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), abordează analiza expunerilor bilanțiere între sectoare sau între entități individuale, ca metodă utilizată pentru monitorizarea nivelului de interconectare între piețe. Pentru entitățile care activează pe piețele financiare nebancare, majoritatea acestora fiind investitori instituționali, sunt relevante expunerea față de câteva clase principale de active și piețele pe care acestea se tranzacționează: titluri de stat, depozite bancare sau acțiuni.

 

Repere privind piața de capital

 

Capitalizarea bursieră de pe piața reglementată a atins, la finalul lunii martie a acestui an, la nivelul de 179,49 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 16% comparativ cu 31 martie 2020. Primul trimestru al anului 2021 marchează, astfel, înscrierea pe un trend ascendent a capitalizării, Bursa de Valori București (BVB) înregistrând o evoluție pozitivă în ciuda pandemiei COVID-19. Indicele BET, ce surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a avut o creștere de peste 46% la 31 martie 2021 comparativ cu luna martie a anului 2020. Valoarea totală a tranzacțiilor de pe piața reglementată BVB și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a crescut cu 35% în primul trimestrul comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020, atingând nivelul de 4,98 miliarde lei. Aproximativ 94% din valoarea totală a tranzacțiilor a avut loc pe piața reglementată a BVB, restul fiind derulate pe SMT. Numărul total de tranzacții derulate la BVB a crescut cu 37% în primele trei luni, comparativ cu T1 2020. Acțiunile rămân clasa dominantă de active financiare, cu o pondere de 55% din totalul valorii tranzacționate la BVB până la 31 martie 2021. În primul trimestru al anului, valoarea tranzacțiilor cu titluri de stat a consemnat o evoluție ascendentă față de aceeași perioadă din 2020, înregistrând un nivel de aproximativ 852 milioane lei.

Valoarea totală a activelor organismelor de plasament colectiv (OPC) din România a ajuns la 44,36 miliarde lei la sfârșitul primului trimestru al anului, în creștere cu circa 7% comparativ cu anul 2020. O analiză pe categorii de organisme de plasament colectiv arată că, la finalul lunii martie 2021, activele totale ale fondurilor deschise de investiții (FDI) s-au majorat cu 7,5% față de finele lunii decembrie 2020. Fondurile închise de investiții au înregistrat cea mai semnificativă creștere a activului total față de finalul anului 2020 și anume 7,75%. La finele lunii martie 2021, activele nete cumulate ale SIF-urilor au înregistrat o creștere de aproximativ 8,2%, față de perioada similară a anului trecut.

Pe ansamblul pieței, structura consolidată a investițiilor tuturor organismelor de plasament colectiv indică o preferință pentru titlurile de capital a căror valoare totală este de circa 21,46 miliarde lei, consemnând o pondere de circa 48% din activul cumulat al OPC. Investițiile în instrumente financiare cu venit fix, la nivelul întregii piețe, au fost în valoare de 20,97 miliarde lei, reprezentând aproximativ 47% din activul total al OPC. La 31 martie 2021, comparativ cu sfârșitul anului 2020, a fost înregistrată o majorare a investițiilor efectuate în titluri OPCVM/AOPC (16%), acțiuni (9%), titluri de stat (7%) și depozite și disponibilități (4%), concomitent cu o reducere a obligațiunilor cu circa 4%. Din perspectiva numărului de investitori, acesta este mult mai redus în cazul fondurilor închise de investiții față de cel al investitorilor în fondurile deschise. Astfel, la finalul lunii martie 2021, numărul investitorilor în fondurile închise de investiții se situa la 88.525. Dintre aceștia, cei mai mulți (88.245 persoane) sunt investitori persoane fizice.

În ceea ce privește furnizorii de servicii financiare, la finele lunii martie 2021, pe piața reglementată a BVB își desfășurau activitatea 27 de intermediari, dintre care 16 Societăți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), 4 instituții de credit locale și 7 entități autorizate în alte state membre UE. De asemenea, la finalul lunii martie 2021, în cadrul SMT activau 20 de intermediari, din care 15 Societăți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), 4 instituții de credit locale și o firmă de investiții autorizată într-un alt stat membru UE. Prin urmare, la finalul primului trimestru al anului 2021 cei mai activi intermediari pe BVB (piața reglementată și SMT) au fost SSIF-urile, valoarea intermediată de acestea fiind de aproximativ 5,71 miliarde lei. Intermediarii locali (SSIF și instituțiile de credit) au realizat aproximativ 91% din valoarea totală intermediată. Dintre intermediarii autorizați în alte state membre UE care au efectuat tranzacții pe piețele la vedere, cele mai active au fost firmele de investiții, acestea cumulând o cotă de piață de 5,86%. În primul trimestru al anului 2021, în România își desfășurau activitatea 18 societăți de administrare a investițiilor (SAI), 81 fonduri deschise de investiții (FDI), 26 fonduri închise de investiții (FÎI), 5 societăți de investiții financiare (SIF), Fondul Proprietatea și 4 depozitari.

 

Vulnerabilități

 

Cele două componente ale pieței de capital – bursa și organismele de plasament colectiv (OPC) – se confruntă cu seturi diferite de riscuri corespunzătoare condițiilor de funcționare specifice. Astfel, pentru piața OPC cele mai relevante sunt riscurile investiționale, riscul de credit și riscul de lichiditate. Pentru piața bursieră, sunt relevante riscul de piață și riscul de lichiditate. Cel mai recent Raport privind stabilitatea piețelor financiare nebancare, elaborat de către ASF, reliefează faptul că, pe fondul interconexiunilor dintre piețele financiare, viteza de transmitere a unor potențiale șocuri interne sau externe poate fi crescută, existând posibilitatea unor corecții abrupte dacă apar factori ce contrazic așteptările optimiste privind revenirea economică. Pentru piața organismelor de plasament colectiv cele mai relevante sunt riscurile investiționale, riscul de credit și riscul de lichiditate. Acestea sunt gestionate în general adecvat la nivelul întregii piețe, prin diversificarea și prin respectarea politicilor de investiții asumate prin prospectele fondurilor. Complexitatea redusă a pieței face ca, deocamdată, aceste riscuri să nu fie amplificate, instrumentele financiare complexe (ex. derivate, structurate, obligațiuni rezultate în securitizare etc.) neavând o pondere semnificativă în activele totale. Pe piața bursieră locală, volatilitatea ridicată declanșată de pandemia COVID-19 a început să se diminueze semnificativ, revenind la nivelul anterior declanșării pandemiei. În prezent, volatilitățile indicilor BVB se mențin reduse, iar regimul rămâne deocamdată unul mediu spre scăzut. Din perspectiva bursei locale, pe ansamblu, cel mai important risc este acela al menținerii acesteia la un nivel redus de dezvoltare (din perspectiva capitalizării, lichidității, gradului de diversificare al emitenților și instrumentelor etc.), ceea ce ar avea un impact negativ asupra altor componente ale pieței financiare (ex. asigurători, fonduri de pensii, organisme de plasament colectiv) și asupra economiei în ansamblu (acces limitat la finanțarea prin piață ca alternativă la finanțarea bancară).

 

Daniel Apostol