La începutul acestui an, oficialii de la București au primit o veste bună mult așteptată: Consiliul OCDE a decis, în sfârșit, să înceapă negocierile de aderare cu România. Cele 38 de țări din cadrul organizației reprezintă 18% din populația lumii, dar aproape două treimi din PIB-ul global.

Anunțul de la sfârșitul lunii ianuarie nu a venit, desigur, din senin. A fost rezultatul unor eforturi solide pe termen lung, deseori ascunse de ochii publicului, nu din secretomanie, ci pentru că nu păreau a fi foarte importante pentru presă. România nu a stat cu mâinile în sân așteptând o invitație din partea clubului de elită al națiunilor dezvoltate de la Paris, ci a aderat la cât mai multe dintre organismele și instrumentele juridice ale organizației. OCDE însăși recunoaște că România este asociată și/sau membră în mai multe organisme și proiecte ale OCDE decât oricare altă țară parteneră a organizației și că există o aliniere tot mai mare la valorile OCDE. România aderă la standardele majore ale OCDE, cum ar fi Declarația privind investițiile internaționale și întreprinderile multinaționale.

Un alt lucru luat în considerare de OCDE este evoluția din ultimele decenii. Economia și societatea României au suferit o serie de schimbări dramatice în pregătirea aderării la UE și ulterior. La 15 ani de la aderarea la UE, efectul acestora este ușor de observat - un PIB similar sau chiar mai mare decât cel al unor țări europene din OCDE, precum Ungaria, Grecia, Portugalia sau Republica Cehă. Creșterea PIB-ului de la aproximativ 30% la 63% din media OCDE în ultimii 20 de ani a fost de altfel un argument pentru ca OCDE să privească România ca un viitor membru, a admis organizația.

Însă decidenții români nu ar trebui să se culce pe lauri și ar face bine să privească spre viitor, nu spre trecut.

Atunci când secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, a vizitat România în ianuarie, întâlnindu-se cu președintele Klaus Iohannis, cu prim-ministrul Nicolae Ciucă și cu membrii cabinetului său, el a avut de spus nu doar cuvinte frumoase despre succesul guvernului în gestionarea crizei COVID, ci a enumerat fără menajamente și un inventar al lucrurilor care trebuie făcute pentru a nu irosi acest succes, ci a-l transforma într-un fundament pe baza căruia să se construiască și să se asigure dezvoltarea pe termen lung.

Studiul OCDE privind România*, prezentat de Cormann, evidențiază domeniile cheie în care România încă prezintă diferențe față de ceea ce se întâmplă în OCDE.

Un domeniu care îngrijorează este sistemul de pensii. OCDE avertizează că în lipsa unei reforme, creșterea costurilor legate de îmbătrânire ar putea împinge datoria publică peste 100% din PIB până în 2040, în cazul în care creșterea acestor costuri nu va fi compensată prin măsuri de consolidare. În plus, OCDE sugerează că o consolidare a stimulentelor pentru prelungirea vieții active poate fi o modalitate sustenabilă și eficientă din punct de vedere al costurilor de a îmbunătăți nivelul de trai al pensionarilor fără a crește povara fiscală”. Dar această parte este deosebit de dureroasă mai ales într-o țară în care - dacă nu lucrează pentru unele servicii de stat sau publice - bărbații se pensionează la 65 de ani, având o speranță de viață de aproximativ 70 de ani. Planul Național de Redresare și Reziliență obligă România să se angajeze într-o reformă a asigurărilor de pensii – iar faptul că reforma însăși este o condiție pentru ca UE să deblocheze banii constituie o motivație convingătoare. Cu toate acestea, este de așteptat să se întâmpine rezistență din partea politicienilor - social-democrații, partenerul junior în coaliția de guvernare, solicită adesea o renegociere a pachetului de reziliență în ceea ce privește o limitare a cheltuielilor cu pensiile.

Studiul OCDE privind România schițează, de asemenea, un tablou sumbru al sistemului de impozitare, observând că în ciuda unor progrese în ultimii ani, eficiența fiscală este mult mai scăzută în România decât în țările OCDE. Decalajul de TVA, ca diferență între TVA-ul real încasat și cel potențial, este cel mai mare din UE, în principal din cauza gradului scăzut de conformare, mai degrabă decât din cauza scutirilor de taxe sau a cotelor reduse, chiar dacă această componentă a crescut în ultimele decenii, menționează OCDE.

Deși guvernul a inițiat o serie de măsuri, inclusiv simplificarea declarațiilor fiscale și a plăților și restructurarea administrației fiscale pentru a aloca resursele acolo unde sunt cele mai necesare, și deși există o nouă strategie cuprinzătoare pentru modernizarea administrației fiscale - finanțată parțial de facilitatea pentru redresare și reziliență - o reformă amplă a administrației fiscale va necesita totuși un angajament politic mai puternic decât în trecut. În acest context, OCDE reamintește însă un proiect de modernizare a administrației fiscale inițiat de Banca Mondială în 2013, dar care a fost anulat în 2019 din cauza lipsei de progrese în implementare.

În analiza sa, OCDE abordează și o altă problemă sensibilă: în egală măsură, încrederea scăzută în instituții afectează în mod negativ respectarea obligațiilor fiscale, iar în România, o serie de factori complecși, printre care capacitatea scăzută de aplicare a normelor, evaziunea fiscală generalizată, scutirile de impozite pentru firmele mari și cheltuielile reduse pentru serviciile publice au ca rezultat un sistem fiscal considerat nedrept, ceea ce reduce disponibilitatea de a plăti impozite, citează OCDE mai mulți autori. Folosirea ordonanțelor de urgență cu o consultare minimă a afectat încrederea publicului în elaborarea politicilor. Dacă schimbările de politică fiscală ar avea loc mai puțin frecvent și s-ar evita alocarea de scutiri și amnistii fiscale fără o justificare adecvată, aceste lucruri ar putea contribui la restabilirea încrederii, continuă studiul.

Aducând argumentul că lărgirea bazei de impozitare este crucială pentru creșterea veniturilor, organizația de la Paris solicită o reformă cuprinzătoare a sistemului de impozitare. Aceasta atrage atenția asupra faptului că, potrivit FMI, regimurile fiscale speciale sau scutirile de impozite au fost din ce în ce mai mult utilizate, cu introducerea a 26 de scutiri, stimulente și rate speciale numai între 2013 și 2018. Acestea includ regimuri fiscale speciale, mai ales pentru microîntreprinderi și anumite sectoare (de exemplu, construcții, IT), precum și scutiri de taxe legate de energie. Reducerea unor asemenea cheltuieli fiscale ar lărgi baza de impozitare și ar simplifica sistemul fiscal. Este necesară o evaluare aprofundată a efectelor lor distributive și de eficiență, deoarece ele nu sunt transparente și nu au fost supuse unei analize aprofundate în luarea deciziilor.

În plus, OCDE sugerează că, deși s-a constatat că impozitele pe bunurile imobiliare au cel mai mic impact negativ asupra creșterii economice, acestea reprezintă o pondere scăzută și în scădere în totalul impozitării în România (2,4% în 2019, cu aproximativ 3 puncte procentuale mai puțin decât media UE).

De asemenea, de un oarecare interes din perspectiva OCDE este implicarea încă ridicată a statului în economie. Studiul explică faptul că prevalența întreprinderilor de stat (întreprinderi de stat) continuă să fie importantă în economia românească. La sfârșitul anului 2018, în România existau 225 de întreprinderi de stat deținute de administrația centrală și un total de 1.231 de întreprinderi de stat deținute de administrația locală, majoritatea operând în sectorul energetic și al transporturilor. În ceea ce privește ponderea ocupării forței de muncă și valoarea capitalului, sectorul de stat din România este mai mare decât în unele dintre țările de referință din OCDE, mai ales în țările baltice, dar mai mic decât în Polonia și Slovenia, de exemplu.

Abordarea subperformanței întreprinderilor de stat necesită un cadru solid de guvernanță corporativă - și este nevoie, de asemenea, de structuri de guvernanță bine concepute pentru a aborda frecventa problemă a amestecului nejustificat, motivat politic, în activitățile întreprinderilor de stat. Structura de proprietate a acestor societăți nu este ideală pentru a evita interferențele politice în operațiunile zilnice și nici pentru a evita conflictele de interese între rolul de proprietar al întreprinderii și cel de reglementator. OCDE se alătură Comisiei Europene în a constata că înlocuirea frecventă a conducerii și a membrilor consiliului de administrație ca urmare a schimbărilor din cadrul ministerelor, precum și procedurile netransparente de selecție a managerilor și a membrilor consiliului de administrație, continuă să împiedice funcționarea eficientă a organizațiilor respective. Recomandarea OCDE este clară: România trebuie să aplice bunele practici acceptate la nivel internațional pentru a depolitiza și profesionaliza managementul întreprinderilor de stat. Și ar trebui să îmbunătățească transparența, responsabilitatea și performanța. Schimbarea modelului de guvernanță către un model de proprietate mai centralizat (sau cel puțin coordonat la nivel central) ar putea contribui la îmbunătățirea guvernanței corporative; așa cum a fost practicată în ultimii 10-15 ani în mai multe țări din Europa de Vest și în economiile emergente, această abordare ar crea un cadru care ar permite monitorizarea și evaluarea mai ușoară a performanței întreprinderilor de stat, deoarece ar aduce o responsabilitate mai accentuată, cu un singur organism care să evalueze performanța întreprinderilor de stat, în loc ca responsabilitatea să fie împărțită pe mai multe ministere diferite, sugerează experții organizației.

Multe recomandări și apeluri la schimbare fac parte și din Planul de Redresare și Reziliență, dar în cazul în care mesajul de la Bruxelles nu a fost suficient de clar, România are acum tema de casă formulată și din partea OCDE. Prin urmare, este un lucru bun că România participă deja la Forumul global privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale și că este asociată în proiectul G20/OCDE privind BEPS, condus de Comisia pentru afaceri fiscale. Pe de altă parte, liniile directoare ale OCDE privind guvernanța întreprinderilor de stat reprezintă și ele un punct de referință internațional pentru cele mai bune practici.

Deci dacă și-ar face la un moment dat curajul de a aborda problemele indicate de OCDE, oficialii de la București au ce expertiză să acceseze.

Dar desigur, a nu se amesteca în economie și de a impozita proprietățile merge probabil în răspăr cu practicile politice românești.

 

Alex Gröblacher