În ultimul an, piața de business din România a devenit tot mai preocupată de subiectul digitalizării. Pandemia a fost, din acest punct de vedere, o perioadă de reflecție pentru antreprenori, iar rezultatele se vor concretiza în viitorul apropiat. Dacă ar trebui să identificăm un aspect pozitiv al contextului pandemic, cred că acesta este accelerarea procesului de digitalizare.
Totuși, nu este mai puțin adevărat faptul că accelerarea procesului de digitalizare aduce o serie de provocări, pe care unii antreprenori le-au anticipat deja și au luat măsurile necesare, iar cei care nu au făcut-o încă, urmează să fie puși în situația de a identifica cele mai bune soluții pentru a se alinia noilor tendințe.
Dincolo de aspectele de ordin tehnic, am constatat faptul că majoritatea necunoscutelor sunt mai degrabă de natură juridică. Toate proiectele de digitalizare se bazează pe sprijin din partea unor specialiști IT, dar foarte puține dintre acestea abordează și aspectele juridice.
O analiză juridică preliminară va evidenția o serie de probleme latente, care pot pune capăt unui proiect de digitalizare atunci când sunt identificate prea târziu. Un aspect minimalizat este chiar raportul contractual dintre antreprenor și specialiștii IT. Am constatat faptul că, adesea, ideile proiectului sunt transpuse într-un contract de prestări servicii redactat superficial, care favorizează ulterior apariția unor neînțelegeri și disfuncționalități de gestionare a proiectului.
Atât piața de business, cât și cea IT manifestă o reticență în a se formaliza prin pregătirea și încheierea unui contract clar și ușor de înțeles pentru toate părțile implicate, preferând contracte voluminoase, cu un limbaj supra-specializat, imposibil de înțeles fără cunoștințe specifice. Aici intervine rolul unui avocat specializat, care poate media cele două tabere și poate acționa ca un adevărat translator juridic, atât pentru antreprenori, cât și pentru specialiștii IT.
Poate că vă întrebați ce schimbări a adus pandemia în piața de business în condițiile în care platformele e-commerce se aflau deja în plină dezvoltare și toți eram familiarizați cu acest concept. Majoritatea dintre noi asociem zona de digitalizare cu platformele e-commerce, dar omitem progresul înregistrat în sectorul serviciilor. Pandemia nu a restartat și poate nici nu a influențat în mod semnificativ vânzarea de produse la distanță, dar cu siguranță a reprezentat un puternic imbold pentru digitalizarea sectorului de servicii.
Tendințele actuale au adus noi provocări și în domeniul juridic, care a fost obligat să țină pasul cu cerințele tot mai diverse ale mediului de afaceri. Spre exemplu, constatăm, mai nou, că startup-urile încep să se lanseze abia după parcurgerea unei etape de due diligence juridic în cadrul căreia suntem chemați să identificăm potențialele probleme și să propunem cele mai bune soluții și strategii de dezvoltare, inclusiv din punct de vedere al tehnologiilor contractate, pentru care oferim soluții juridice customizate.
Și dacă tot discutăm despre digitalizarea afacerilor, credem că un aspect important pe care antreprenorii ar trebui să îl conștientizeze din timp este faptul că elementele definitorii ale unui brand, cum ar fi specificul serviciilor oferite, produsele software dezvoltate ori utilizate, denumirea sau logo-ul devin din ce în ce mai ușor de replicat, împrejurări ce necesită o protecție sporită. O idee inovatoare, implementată fără o strategie bine definită, poate fi ușor „împrumutată”. Pentru securizarea unui brand online și preîntâmpinarea unor astfel de acțiuni, antreprenorii trebuie să prioritizeze demersurile de conservare a drepturilor de proprietate intelectuală asupra tuturor acestor elemente definitorii.
Situația actuală ne permite să analizăm în profunzime această temă, putând concluziona că digitalizarea cu succes a unei afaceri necesită asumarea unor responsabilități și îndeplinirea unor cerințe, iar noi, în calitate de specialiști în domeniul juridic, suntem pregătiți pentru a răspunde noilor provocări în domeniu. Din punct de vedere strict juridic, este lăudabilă adoptarea la 23 noiembrie 2020, de către Parlamentul European, a două propuneri ce vizează modernizarea sistemelor judiciare din UE prin implementarea unor soluții digitale pentru obținerea de probe și notificarea sau comunicarea actelor la nivel transfrontalier, cu scopul de a eficientiza cooperarea dintre instanțele naționale din diferitele țări ale UE. Aceste propuneri vor contribui la reducerea întârzierilor, vor aduce mai multă securitate juridică și vor diminua costurile asociate accesului la justiție.
Conform Indicelui economiei și societății digitale DESI (Digital Economy and Society Index), care măsoară anual progresele pe care statele membre ale Uniunii Europene le realizează în direcția unei economii și a unei societăți digitale, compus din cinci mari domenii: conectivitate, capital uman, utilizarea internetului, integrarea tehnologiei digitale și servicii publice digitale, România se situează pe locul 26 din cele 27 de state membre ale UE.
În baza celor 18 ani de experiență în avocatura de business, Societatea Civilă de Avocați Simion, Nere & Iordache își asumă rolul de partener juridic în procesul de digitalizare al afacerilor. Încurajăm și sprijinim inovația înregistrată de sectorul privat în mediul online și suntem pregătiți să identificăm și să implementăm cele mai fiabile soluții.