Cum a evoluat business-ul companiei în prima parte a acestui an și care au fost cele mai importante contracte încheiate până în prezent?
Pentru primul semestru al anului 2023, încheiat pe 30 iunie, grupul VGP a raportat contracte de închiriere semnate și reînnoite în valoare de 36,2 milioane de euro, aducând veniturile anualizate totale din închiriere angajată de 328,1 milioane de euro (+8,2% YTD). Veniturile nete ale grupului din închirieri și energie regenerabilă au crescut cu 60% la 75,6 milioane de euro, comparativ cu anul precedent. La data închiderii primului semestru din acest an, 732.000 de metri pătrați se aflau în construcție prin 24 de proiecte, reprezentând 50,6 milioane de euro de chirie anuală suplimentară odată ce sunt complet dezvoltate și închiriate (90,7% pre-închiriate, față de o medie de piață de aproximativ 50%).
Raportat la România, în parcurile deținute de VGP aici, la finalul primului semestru, erau finalizate 14 clădiri pe o suprafață de 295.000 de metri pătrați, și o clădire în stadiul de construcție, pe o suprafață de 21.000 de metri pătrați. Ritmul de închiriere a spațiilor către lideri de piață în parcurile noastre din Sibiu, București, Brașov și Arad a fost ușor mai crescut față de 2022.
Una dintre realizările notabile ale perioadei este închirierea integrală a primelor două clădiri din VGP Park București Nord și finalizarea unei alte clădiri în VGP Park Brașov.
A doua clădire din VGP Park București fost închiriată integral către companii de top, la nivel internațional precum Rawlplug, producător de soluții și elemente de fixare în construcții, Tomra pentru deschiderea unui centru logistic pentru derularea activităților de întreținere pentru echipamentele care automatizează colectarea recipientelor goale de băuturi pentru reciclare, și Würth, distribuitor la nivel mondial de elemente de fixare, unelte, feronerie auto, mobilier și accesorii pentru construcții, pentru activități de depozitare, stocare și manipulare, inclusiv produse chimice ADR depozitate într-un buncăr special.
DB Schenker, furnizor de logistică și transport de top la nivel global, a închiriat două spații în VGP Park Brașov, respectiv 7.000 de metri pătrați pentru spațiu de depozitare și 1.500 de metri pătrați pentru cross-dock. Spațiul de logistică a fost pregătit pentru rafturi tip VNA (Very Narrow Aisle / culoar foarte îngust) și este prevăzut cu sistem de sprinklere în raft, pe întreaga suprafață, iar cel de cross-dock este prevăzut cu 14 dock-uri de camion plus 1 drive-in, ceea ce înseamnă aproape un dock la 100 de metri pătrați. Ne apropiem de inaugurarea unei noi clădiri în VGP Park Brașov, unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale acestui an, care va fi închiriată către Autoliv, pentru a funcționa ca depozit central, deservind fabricile din zonă.
La începutul anului, am livrat o hală de 4.500 de metri pătrați în parcul logistic VGP Sibiu către firma Somarest, activă în domeniul marochinăriei.
Care sunt principalele tendințe din sectorul logisticii și al spațiilor industriale în 2023?
Cererea pentru spații logistice și industriale evoluează în mod continuu datorită unui mediu favorabil, impulsionată de progresele tehnologice, schimbările în comportamentul consumatorilor și evenimentele economice globale. Câteva verticale industriale se evidențiază ca generatori importanți de cerere în acest sector, precum: comerțul electronic (e-commerce), retail-FMCG, industria automotive, industria farmaceutică, cea a modei, echipamente industriale și mașini, construcții.
Nevoile clienților din industrii precum e-commerce și curierat determină dezvoltarea locațiilor de tip cross-dock, cu mai multe porți de acces pentru vehicule de diferite dimensiuni, apropiate de centrele urbane. Aceste locații permit efectuarea mai multor încărcări și descărcări pe zi, ceea ce este crucial pentru operațiunile lor. Companiile de curierat se uită la clădirile cu înălțimi reduse, care facilitează manipularea ușoară a mărfurilor.
Ce oportunități oferă piața și care ar fi provocările cu care se confruntă furnizorii de profil în actuala perioadă?
Dinamica industriei imobiliare, ca urmare a creșterii ratelor de dobândă, vine cu o mulțime de oportunități și suntem pregătiți să profităm de ele. La nivel de grup, am semnat deja exclusivitatea pentru mai multe site-uri industriale, în locații de top.
Ce proiecte aveți în derulare în prezent și care sunt termenele de livrare?
Aș aminti, mai întâi de toate, unul dintre cele mai importante proiecte ale noastre în România este VGP Park București Nord, întins pe un teren de aproximativ 250.000 de metri pătrați, cu o suprafață totală închiriabilă de 120.000 de metri pătrați, împărțită în 4 clădiri. Continuăm lucrările și la VGP Park Brașov, dezvoltat pe o suprafață generoasă de aproximativ 320.000 de metri pătrați, care oferă un potențial total de 140.000 de metri pătrați de spațiu disponibil de închiriat. Trei clădiri, cu o suprafață totală de 55.000 de metri pătrați, au fost deja livrate, iar o clădire, cu suprafața de 21.000 de metri pătrați se află în construcție şi va fi livrată anul acesta.
Cu datele actuale, care este prognoza și ce obiective ați stabilit pentru 2024? Aveți în prezent deschise discuții sau negocieri pentru locații noi?
Pentru anul 2024, ne propunem să depășim pragul de 300.000 de metri pătrați închiriați, să finalizăm a treia clădire în parcul VGP București Nord și să construim câte o clădire nouă în parcurile VGP din Timișoara și Brașov.
Grupul a anunțat la finele lunii aprilie că înregistrează progrese constante în ceea ce privește obiectivele sale de mediu, sociale și de guvernanță. Cum se prezintă România din această perspectivă?
Sustenabilitatea și eficiența energetică sunt parametrii centrali pentru proprietățile comerciale dezvoltate de VGP. Compania se angajează să devină neutră în ceea ce privește emisiile de carbon până în 2025 și este, de asemenea, implicată în certificarea BREEAM/DGNB și în generarea de energie verde. Ca urmare, aproximativ 62% din portofoliul a fost deja certificat, iar capacitatea de generare a energiei verzi a Diviziei de Energie Regenerabilă a VGP a ajuns la 153.1 MWp, urmând să crească în curând cu încă 65.2 MWp.
În România, toate clădirile noi livrate sunt certificate prin metoda BREEAM având clasificarea Excellent, care atestă un standard foarte ridicat de sustenabilitate. Pe lângă eficiența energetică a clădirilor și amprenta de carbon redusă a acestora, VGP implementează măsuri cu impact major în îmbunătățirea calității vieții celor care își desfășoară activitatea în aceste clădiri precum: piste de biciclete, stații de încărcare auto, sisteme de reciclare selectivă a deșeurilor, cuiburi de păsărele. În plus, suntem pe punctul de a finaliza instalarea panourilor fotovoltaice pentru una dintre clădirile din parcul nostru din Timișoara. Acestea vor fi operaționale până la sfârșitul anului. Planul nostru este să extindem acest model în toate parcurile VGP din România.
Interviu de Ioan Dornescu