Cum ar arăta lumea – și viața noastră de zi cu zi – fără logistică? Fără a fi ferit de provocări, acest domeniu are un cuvânt important de spus în economie, impunându-se prin abordări inovatoare și planuri de dezvoltare ambițioase. Experții nu au nicio îndoială asupra potențialului său. Suntem pe punctul de a afla de la Dana Bordei, Commercial Country Manager al VGP România, parte din grupul VGP, furnizor european de spații logistice și proprietăți imobiliare semi-industriale de înaltă calitate, atât despre provocările din acest an ale pieței locale, cât și despre cele ce vor urma, precum și despre cât de departe este de fapt (sau nu) era 5.0.

Cum au evoluat principalii indicatori financiari ai companiei în primul semestru din 2022 și care sunt factorii principali care susțin businessul?

Deși a fost un an complicat din punct de vedere al stabilității politice și economice, portofoliul de închirieri al VGP a crescut cu aproape 10% în primele 6 luni. Grupul VGP își extinde amprenta în noi țări europene alături de cele în care și-a dezvoltat deja prezența. În cazul pieței românești, motorul creșterii îl reprezintă centrele regionale de distribuție înființate pentru FMCG, auto și industria modei. Pentru VGP, 20% din creșterea locală vine de la clienții deja existenți, care își extind operațiunile în portofoliul nostru.

Care este prognoza la nivelul întregului an, comparativ cu 2021?

Cu o creștere puternică a spațiilor închiriate și a activelor, Grupul VGP anticipează livrarea a +1 milion m², în 2022 și o creștere a venitului recurent din chirii la 280 de milioane de euro.

Ce tendințe importante regăsim pe piața de profil în prezent? Care sunt factorii care influențează în mod semnificativ dinamica negocierilor cu potențialii chiriași?

Punând deoparte, pentru moment, problemele geo-politice, observăm tendințe foarte încurajatoare, dar și schimbări profunde în piață, precum serviciile logistice „last mile”, ce continuă să înregistreze un trend pozitiv, impulsionate de e-commerce și inovația tehnologică, la fel și înființarea de companii de producție în zone poziționate strategic. În cadrul VGP, ne continuăm strategia de investiții, oferind parcuri logistice și semi-industriale de înaltă calitate, amplasate strategic, și personalizate pentru a răspunde nevoilor clienților noștri, aceștia fiind factorii principali care îi determină pe potențialii chiriași să ne caute și să opteze pentru oferta noastră.

Anul trecut ați anunțat accelerarea extinderii pe piața din România prin lansarea construcției unor clădiri noi în parcurile industriale din Arad, Brașov și București Nord. Ce proiecte aveți în derulare și ce suprafață de spații logistice și semi-industriale administrați în acest moment?

Rezerva noastră de terenuri rămâne unul dintre cele mai puternice active ale noastre și suntem încântați de faptul că am reușit să o creștem, prin securizarea unor locații suplimentare, situate strategic în toată România. Suntem mândri că oferim locații de top, o echipă de profesioniști și standarde înalte de sustenabilitate și eficiență energetică. Avem în derulare proiecte de anvergură în câteva orașe mari. În Arad, anul acesta am finalizat prima clădire, care este deja închiriată în proporție de 70%. În prezent avem 5 chiriași, în domeniul logisticii și al activităților de curierat. Parcul existent din Timișoara este ocupat în proporție de 100%, iar compania a cumpărat teren pentru dezvoltarea parcului de lângă aeroport. În Brașov, o a doua clădire din cadrul parcului a fost finalizată în acest an și deja am început construcția celei de-a treia clădiri, de aproximativ 17.000 de metri pătrați, care estimăm că va fi gata la începutul anului viitor și unde doar 5.000 de metri pătrați au rămas disponibili pentru potențialii clienți. În București, la ieșirea de pe autostrada A3, către șoseaua de centură a Bucureștiului, construim un nou parc pentru care am îmbunătățit infrastructura zonei, prin construirea unui sens giratoriu ce permite accesul direct în parcul nostru, iar recepția primei clădiri va fi organizată în octombrie 2022. De asemenea, am început deja construcția celei de-a doua clădiri, de aproximativ 14.000 metri pătrați, ce este programată a fi gata în primul trimestru din 2023 și este deja închiriată 100%. În Sibiu, am semnat contracte pe 5 ani pentru două proiecte noi foarte interesante, în clădirea noastră deja existentă, despre care vom anunța detalii curând.

Care sunt planurile de dezvoltare ale VGP în România pe termen scurt și mediu?

Căutăm să ne consolidăm baza de chiriași a parcurilor deja existente și să ne îndreptăm către noi locații potrivite cu strategia noastră și, de asemenea, către orice construcție care ar corespunde cerințelor, în funcție de specificul industriei pentru care astfel de dezvoltări sunt necesare.

Grupul VGP și-a asumat o serie de obiective de dezvoltare durabilă pentru anii următori. Care sunt rezultatele implementării acestei strategii la nivel local?

Sustenabilitatea este cea mai importantă valoare a companiei, iar în ultimii ani, în ciuda unui mediu plin de provocări, VGP a înaintat în zone critice precum atenuarea schimbărilor climatice, clădiri sustenabile și materiale circulare. Utilizarea tehnologiei de ultimă generație și eficiența energetică sunt parametrii centrali pentru proprietățile comerciale dezvoltate de VGP. Ne-am angajat la reducerea raportului net de emisii de carbon al portofoliului nostru cu 55% până în anul 2030, în vederea atingerii nivelului BREEAM Excelent sau echivalentul acestuia, pentru certificarea durabilă a noilor construcții. Grupul rămâne dedicat atingerii neutralității carbonului până în anul 2025 pentru propriile operațiuni, cu sprijinul Acordului Virtual de Achiziție de Energie (Virtual Power Purchase Agreement) pentru birourile pan-europene, alimentate în proporție de 100% de panouri solare, amplasate pe acoperișuri de la 1 ianuarie 2022.

Componenta socială reprezintă un pilon important în eforturile noastre de sustenabilitate. Grupul urmărește ca împreună cu propriile comunități și cu stakeholderii să creeze valoare comună, bazată pe punctele forte ale fiecăruia. Fundația VGP, fondată în 2019, este angajată în conservarea biodiversității, deblocând oportunități pentru comunitățile defavorizate și contribuind la păstrarea patrimoniului cultural european. Fundația a identificat deja 29 de proiecte ce răspund unor probleme sociale, de conservare a naturii și de protejare a valorilor culturale și a primit fonduri de peste 12 milioane de euro de la VGP, până în prezent. VGP continuă să se implice în crearea unui mediu de lucru ce promovează incluziunea și diversitatea, în rândul angajaților noștri.

În ce mod atingem toate aceste obiective în România? Noile clădiri ce poartă semnătura VGP sunt certificate prin metodele de evaluare BREEAM sau DGNB, cu clasificările Excelent sau Gold. Dacă un client dorește o certificare superioară, echipa companiei poate dezvolta un plan de acțiune care să îl sprijine în acest sens. În plus, acoperișul clădirilor este echipat cu panouri solare, pentru a produce energie verde. Iar la cerere, suntem pregătiți să le oferim clienților noștri:

- Un concept complet de acoperiș verde, ce poate fi dezvoltat în etapele de început ale proiectului (printr-un sistem de hidro-însămânțare sau de fâșii de vegetație), cu toate adaptările necesare ale clădirii: structura, sistemul de scurgere al acoperișului etc. Sistemele de acoperiș verde sunt poziționate pe o membrană impermeabilă și aduc multe beneficii, precum reducerea consumului de energie a clădirii, contribuie la reducerea consumului de apă și la protejarea elementelor de acoperiș împotriva fluctuațiilor severe de temperatură și a razelor ultraviolete;

- Un concept verde al fațadei, poate fi oferit în primele stadii ale proiectului, când sunt avute în vedere toate aspectele ce trebuie adaptate la clădire. Pot fi luate în considerare sisteme modulare și flexibile, ce oferă diverse configurații. Sistemul unei fațade verzi aduce beneficii multiple, cum ar fi: reducerea consumului de energie al clădirii și protejarea elementelor de fațadă împotriva fluctuațiilor severe de temperatură și a razelor ultraviolete;

- O instalație de panouri fotovoltaice ce este scalată pentru nevoile de consum de energie ale chiriașilor;

- Stații de încărcare a vehiculelor electrice, atât pentru mașini, cât și pentru camioane, ce pot fi puse la dispoziție și în funcție de cerințele chiriașilor.

Aș vrea să adaug că politica grupului este de a utiliza, în proiectele sale de dezvoltare, lemn din păduri sustenabile, certificate prin FSC sau PEFCT. Avem și câteva proiecte pilot în curs, prin care planificăm utilizarea adițională de materiale circulare de construcții.

Un interviu de Ioan Dornescu