Globalworth devine primul dezvoltator imobiliar din România care oferă un spațiu de birouri pentru un centru de vaccinare anti-COVID  

Globalworth devine primul dezvoltator imobiliar din România care oferă un spațiu de birouri pentru un centru de vaccinare anti-COVID

Fundația Globalworth a pus la dispoziția autorităților din București un spațiu de birouri Globalworth, liderul pieței de birouri din România, pentru un centru de vaccinare anti-COVID. Aflat la parterul clădirii City Offices, cu o suprafață totală de 306 mp, centrul marchează un pas important în lupta națională împotriva pandemiei COVID-19.

Condus de autoritățile publice ale Municipiului București, activitatea centrului va consta în vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din etapa a treia a campaniei naționale de vaccinare. Noul centru public va fi deschis 7 zile din 7, va avea 6 puncte de vaccinare în care vor lucra 35 de cadre medicale și va acomoda peste 360 de persoane pe zi, programate prin platforma națională https://programare.vaccinare-covid.gov.ro.

În plus, Fundația Globalworth rămâne angajată în lupta națională împotriva COVID-19 și prin susținerea Asociației Observatorul Român de Sănătate. Bugetul de 15.000 euro oferit pentru acest partener ajută la realizarea unor campanii de comunicare pentru creșterea încrederii populației cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Până în prezent, contribuția Fundației Globalworth s-a ridicat la aproximativ 670.000 de euro către 10 spitale din România și Polonia și a ajutat la întărirea sistemelor medicale prin echiparea unităților de terapie intensivă și achiziționarea unor materiale precum: monitoare de funcții vitale, echipamente individuale de protecție, paturi pentru secția de terapie intensivă, ventilatoare mecanice și mese oferite cadrelor medicale din linia întâi.

“Acum, mai mult ca niciodată, este vital să rămânem atenți și să ne asumăm un rol activ în minimizarea răspândirii COVID-19 pentru siguranța comunității noastre. Implicarea Fundației Globalworth în timpul pandemiei este continuată acum prin programul de vaccinare pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Vaccinarea este singura posibilitate pentru reluarea activității sociale și economice în condiții normale și știm cât de mare nevoie avem cu toții să revenim la ea. De aceea, facem toate eforturile posibile și sperăm ca centrul creat în biroul nostru City Offices să reprezinte o accelerare a vindecării noastre”, a spus Georgiana Iliescu, Director Executiv al Fundației Globalworth.

 

Despre Fundația Globalworth.

Fundația Globalworth a fost înființată în 2018 de Globalworth, liderul pieței de clădiri de birouri din România și Polonia, și este o entitate non-profit, fiind independentă de activitățile comerciale ale grupului. Fundația are ca misiune dezvoltarea de proiecte pe trei piloni principali: oameni, locuri și tehnologie.

Pornind de la ideea că viitorul oricărei societăți este reprezentat de generațiile tinere, fundația se concentrează pe grija pentru oameni, care poate fi susținută prin programe de educație și prin proiecte care le pot îmbunătăți acestora accesul la servicii medicale de calitate, indiferent de categoria socială din care fac parte. La fel de importante sunt și inițiativele care au ca scop construirea de locuri și dezvoltarea de comunități urbane în care oamenii se pot întâlni, pot interacționa și pot găsi împreună soluții care îi ajută pe cei cu nevoi speciale. În completarea acestora, Fundația Globalworth crede în impactul pozitiv al proiectelor care integrează tehnologia, precum incubatoarele dedicate tinerilor și susține finanțarea inovațiilor care, printre altele, pot aduce oamenii împreună.

Cursul valutar al leului
1 Leu
USD
4.2724
EUR
4.9481
GBP
5.8686
CHF
4.6125
18 octombrie 2021

Contact

Green Gate Offices

Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 22

Sector 5, 050883 București

E-mail: fake@fake.com

Telefon: +40 (0)21 407 49 14

Tine legatura

Urmăriți-ne pe social media și fiți la curent cu cele mai recente evenimente.

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletter-ul nostru și nu ratați niciodată știrile interesante