• Clienții au, acum, mai multă flexibilitate, mai multe opțiuni de livrare a coletelor, la costuri reduse;
  • Punctul Cargus Ship & Go cu numărul 500 s-a deschis în București, pe Șoseaua Mihai Bravu. Cargus va continua să investească și anul acesta în exinderea serviciului click & collect la nivel național și își propune să ajungă la 2000 de locații Ship & Go până la finalul anului;
  • Dezvoltarea rețelei Ship & Go reprezintă un serviciu sustenabil de livrare la domiciliu, care contribuie la reducerea amprentei de carbon a companiei Cargus;
  • Extinderea rețelei de puncte Ship & Go este susținută și de o ofertă promoțională dedicată clienților business, care scade prețul de livrare cu aproape 50% prin serviciul Easy Collect Standard, față de prețul direct al livrării la adresă.

București, 22 februarie 2022

Cargus se dedică conectării fiecărui aspect al cumpărăturilor online din România și pune la dispoziția magazinelor online tot mai multe opțiuni de livrare, susținând jucătorii din comerțul electronic să crească vânzările prin utilizarea unui serviciu de expediere și recepție a coletelor (click & collect) ieftin, flexibil și performant, care atrage și fidelizează consumatorii. Compania a investit constant în dezvoltarea serviciului click & collect sub marca Cargus Ship & Go, crescând succesiv numărul de locații convenabile de puncte de acces, fie prin achiziția de spații noi în nume propriu, fie prin parteneriate cu business-uri locale. Acesta reprezintă un răspuns la nevoile tot mai mari ale consumatorilor din online, care se așteaptă la livrări nu doar la adresă, ci și în locuri din apropiere, de unde își pot ridica în mod convenabil coletele, în orice moment al zilei.

“Primul pas al strategiei noastre de trei ani de a oferi cel mai bun serviciu de curierat de pe piață a fost să construim o bază solidă, investind în infrastructura operațională pentru a menține cele mai înalte standarde de livrare și pentru a pregăti organizația pentru viitoarea transformare digitală. Anul trecut, prioritatea noastră a fost să ne concentrăm pe implementarea celor mai inovatoare soluții pe ultimul kilometru disponibile pe piață și de a îmbunătăți experiența clienților printr-un proces de livrare și recepționare a coletelor rapid și facil. Deschiderea punctului Ship & Go cu numărul 500 este o etapă importantă pentru atingerea obiectivului nostru de a construi o rețea națională de 2000 de puncte PUDO în acest an și de a oferi un serviciu de livrare sustenabil, care contribuie la reducerea amprentei de carbon a companiei Cargus”, a declarat Jarosław Śliwa, CEO Cargus.

Punctul Ship & Go cu numărul 500 a fost deschis pe Șoseaua Mihai Bravu, în interiorul cafenelei The Molecule Effect, pentru a deservi zona Iancului din Capitală. Decizia deschiderii acestui punct de expediere și recepție a coletelor vine în contextul unei cereri tot mai mari pe piața de curierat de livrări flexibile, la costuri reduse. La deschiderea punctului Ship & Go cu numărul 500 din România, a participat și CEO-ul Cargus, Jarosław Śliwa.

“Observăm această mare oportunitate care decurge din dezvoltarea comerțului electronic și schimbarea obiceiurilor de cumpărare, așa că investim în dezvoltarea serviciilor de livrare și colectare a coletelor în rețeaua noastră națională Ship & Go. Acesta este un proiect de afaceri important, care face parte din strategia noastră de a dezvolta segmentul de retail. Oferim clienților noștri acces la peste 500 de puncte Ship &Go, în cele mai populare orașe din România, unde destinatarii finali pot alege să predea și să le fie livrate produsele. Investim continuu în extinderea rețelei PUDO și am reușit performanța de a dubla numărul punctelor Ship & Go din România în mai puțin de trei luni”, a declarat Alexandru Moraru, managerul rețelei PUDO (Ship & Go) Cargus.

În acest moment, sunt deschise puncte Ship & Go în București, Cluj, Constanța, Timișoara, Brașov și Pitești. Iar din luna martie se vor mai adăuga alte 4 orașe în rețea: Iași, Craiova, Oradea și Ploiești. Întreaga listă de 500 de locații Ship & Go este disponibilă atât în ​​aplicație, cât și pe platforma web de curierat Cargus.

În toate punctele Ship & Go din țară, destinatarii beneficiază de livrare în următoarea zi lucrătoare din momentul în care curierul Cargus a primit coletul de la vânzător. Apoi, aceștia au la dispoziție până la 5 zile lucrătoare pentru a-și ridica coletele, dacă aleg de la început un punct Ship & Go ca destinație de livrare.

Rețeaua Ship & Go joacă un rol important în livrările la domiciliu și ca parte a redirecționării dinamice și a livrărilor consiliate, pentru că oferă  flexibilitate și rapiditate în expedierea și ridicarea coletelor. Livrările pot fi gestionate dinamic și redirecționate către un punct Ship & Go preferat prin aplicația Cargus Mobile - din contul individual Cargus, prin landing page-ul de pe site sau direct prin intermediul curierului. În cazul în care curierul nu găsește destinatarul la adresă, va încerca să livreze din nou coletul în următoarea zi lucrătoare, acțiune acoperită și de notificări prin Avizo SMS și e-mail. Ulterior, pachetul va fi redirecționat către cea mai apropiată locație Ship & Go, de unde va putea fi ridicat timp de 72 de ore.  

În rețeaua Ship & Go este disponibilă și soluția inovativă de plată prin intermediul link-ului, lansată de Cargus tot luna aceasta, care reprezintă o premieră pe piața de curierat din România pentru coletele achitate la livrare, rapid și sigur, fără numerar. Astfel, Cargus simplifică și mai mult procesul de cumpărături online și își sprijină clienții - magazinele online - care nu oferă încă această opțiune de plată pentru produsele lor.

Extinderea rețelei Ship & Go este susținută și de o ofertă promoțională, dedicată clienților business, care scade costul de livrare cu aproape 50%, față de prețul direct al livrării la adresă, prin serviciul Easy Collect Standard.

 

Despre Cargus

Cargus este cea mai experimentată companie de pe piața de curierat rapid din România. Compania s-a extins de-a lungul celor 30 de ani de activitate, având în prezent peste 5.000 de angajați și colaboratori care oferă servicii de curierat printr-o rețea națională de 500 Ship & Go, unde clienții pot ridica sau trimite pachete pentru livrare, 5 centre naționale de sortare, 51 de centre operaționale și o echipă de peste 2.500 de curieri care efectuează peste 50 de milioane de livrări pe an.

La începutul anului 2019, Cargus a fost preluat de Mid Europa Partners Investment Fund, unul dintre cei mai activi investitori din România. Cargus a înregistrat o creștere cu 20% a volumului vânzărilor în 2020.

Pentru mai multe detalii, vizitați website-ul Cargus și pagina de Facebook Cargus